Despre câteva cărți mișto – Socoteala pe 2019

Da, mi-am ghiftuit porcul în ajun ca să-mi ating targetul de 51 de cărți citite în 2019, dar asta numai pentru că aveam nevoie de o scuză ca să stau câteva zile lată-n canapea, sub păturici, cu pisica-n brațe. Îți dai seama că-mi cădea rangul de cititor feroce dacă nu reușeam să mă țin de promisiune. Nu pot să zic că o să citesc și după aia să nu citesc, că doar nu așa m-a crescut mama.

Carevasăzică, am citit și a fost bine. Iar acum, la recapitulare, e și mai bine, că o să povestesc câte ceva despre cărțile care mi-au plăcut cel mai mult dintre toate alea 51.

Selecția din 2019 a fost foarte pestriță. Am citit de toate. Am citit cărți cu magic stuff și cărți cu pisici, cărți de SEO, cărți despre storytelling, cărți scrise de actori celebri, cărți despre sex, despre gândire creativă, despre supraviețuire și despre animație, ba chiar și ceva despre metale grele și foarte grele și ceva despre viețile secrete ale scriitorilor faimoși.  S-aruncăm un ochi, carevasăzică.

Cărți cu magic stuff

Mi-a luat ceva timp până m-am prins că în adâncul sufletului sunt un fel de geek și că-mi place să citesc fantasy. Zic un fel de geek – un pârlit de geek, mai exact – pentru că nu joc board games și nici vreun alt fel de jocuri, oricâți dragoni ar avea în denumire. Iar dacă nu te joci din astea, dacă nu colecționezi comicsuri și dacă nu faci cosplaying, larping, farting, etc., nu te poți numi geek trv cvlt.

Anul ăsta am descoperit doi mahări ai literaturii fantasy: Patrick Rothfuss și Brandon Sanderson. Am început cu Patrick – am citit primele două volume din Cronicile ucigașului de regi (l-aș fi citit și pe al treilea, dar nu l-a scris încă și oamenii sunt foarte supărați pe el, îi dau a priori câte o singură steluță la review pe Goodreads) și după aia am povestit nițel despre ele, apoi m-am năpustit hapsână asupra seriei Născuți din ceață a lui Sanderson și-am terminat-o prea repede pentru binele meu. Cred că am reușit să înțeleg câte ceva despre cum își împart micuții subgenurile fantasy; de exemplu, seria lui Rothfuss e high fantasy pentru că se concentrează mai mult pe personaje și a lui Sanderson e epic fantasy pentru că e cu salvat lumea și lupta dintre bine și rău. Cred.

De plăcut, mi-au plăcut toate, dar am o problemă mare cu Sanderson, pentru că mă crede incredibil de uitucă și-mi spune over and over again niște detalii pe care, de obicei, cititorii le rețin după o singură parcurgere a capitolelor sau volumelor precedente. Păi frate, dacă îmi repovestești primul volum în al doilea și pe primele două în al treilea, te cred și eu că-ți ies scoruri din alea de sute de pagini. Omul pur și simplu nu realizează că nu-i nevoie să caracterizezi personajele de fiecare dată când le pui să spună ceva. În fine. Născuți din ceață e o serie faină, iar finalul e mindblowing, așa că am lăsat nodul din papura lui Sanderson în pace și m-am bucurat de poveste.

De la Rothfuss am mai citit, mă rog, am ascultat, și The Slow Regard of Silent Things, care este o mică felie din viața lui Auri, unul dintre personajele din Cronici. E delicioasă, dar te rog eu, nu o citi dacă nu treci înainte prin Cronici și, mai ales, nu o citi dacă vrei o poveste cu intrigă, deznodământ și, mă rog, cu dialog. Citește-o, însă, dacă vrei să înveți cum se caută corect cadourile perfecte pentru cineva special. De fapt, nici măcar n-aș zice s-o citești, ci s-o asculți. E genul de poveste în care te scufunzi cu totul și e mai bine să stai cu ochii închiși, ca să nu te ia cu amețeală.

Cărți despre familia Obama

Era acum ceva vreme la Universitate o librărie foarte mișto, LibMag, dar la un moment a dispărut (a rămas doar online) și a venit în locul ei Bookoteca. La Bookoteca am găsit prin vară memoriile lui Barack Obama, alea publicate înainte să devină președinte (1995 și 2004, a doua ediție), și le-am luat cu mine la mare, să le citesc frumușel pe plajă. Vai, cât de sexy poate să fie Barack și cât de fain poate să scrie.

În Dreams from My Father vorbește despre copilăria lui și despre familie, despre cum dădea petreceri, cum bea și cum fuma iarbă, despre cum l-a certat maică-sa că se ținea numa’ de distracție și lua note din ce în ce mai mici, despre căutarea identității ca american cu origini multirasiale, despre cum a vrut musai să fie organizator și să organizeze comunitatea și despre alte chestii care ar fi fost plictisitoare dacă le-ar fi scris altcineva. Acum nu că-s eu părtinitoare sau că e Barack înalt, cool și introvertit, dar Dreams from My Father e o carte caldă și frumoasă. Nu pot spune același lucru despre memoriile lui Michelle.

Povestea mea e o mai degrabă o relatare clară și recișoară decât o poveste, dar na, Michelle n-a zis niciodată că ar fi prea lirică din fire. Partea mișto e că dă mult din casă, ceea ce m-a ajutat să văd lucrurile și din perspectiva ei. Dac-o întrebi pe Michelle, motivul pentru care i-a ieșit lui Barack atât de bine Dreams from My Father a fost că, la începutul anului 1993, la câteva luni după nuntă, omul a plecat pe o insulă indoneziană pentru cinci săptămâni, ca să-și scrie cartea. Singur. Maică-sa s-a ocupat de găsit și închiriat cabana, iar Michelle a rămas acasă la ai ei. Doar un scriitor putea să facă așa ceva și să scape basma curată.

Cărți cu omi bizari

Am o slăbiciune pentru ciudați și inadaptați. Nu neapărat pentru că sunt, la rândul meu, ciudată și inadaptată (m-am adaptat o vreme, a fost boring, am revenit la starea mea naturală și mi-e mult mai bine, mulțumesc), ci pentru că, puși în cărți, ăștia fac cele mai mișto personaje.

Uită-te, de exemplu, la Alby Starvation din povestea suprarealistă a contraculturii urbane Milk, Sulphate and Alby Starvation. E pasionat de comicsuri și din cauza asta bate o tipă de-o rupe, e alergic la lapte și din cauza asta Consiliul de comercializare a laptelui vrea să-l omoare. N-are niciun sens, nu-i așa? Mai ales dacă-ți mai spun că în poveste apare și un profesor nebunel care sapă după o relicvă magică. Ei, dacă citești cartea o să vezi că are un fel de sens și e chiar funny, într-un stil Trainspotting, pentru că Alby, un tinerel singuratic și cam paranoic de douăzeci și ceva de ani care arată de parcă ar avea o sută, pe lângă treaba cu comicsurile și aia cu laptele, e dealer de speed. Martin Millar, autorul, a publicat povestea cu Alby în 1987, dar de-atunci a început să scrie și fantasy (sub pseudonimul Martin Scott), iar prima carte din seria Thraxas a câștigat chiar un World Fantasy Award. Bine de știut, punem pe lista pentru 2020.

Ellgee Williams, soldatul din Reflections in a Golden Eye a lui Carson McCullers, este și el un singuratic, dar unul creepy, care o ia razna când vede pentru prima dată o femeie goală. Carson a scris povestea în grabă, în două sau trei luni, când avea 22 de ani, atacând subiecte intimidante precum depresia, voyeurismul și homosexualitatea – asta în 1941, deci îți dai seama cam ce primire a avut cartea. În orice caz, lui Ian Fleming, tăticul lui James Bond, i-a plăcut atât de mult cartea asta, încât și-a botezat conacul din Jamaica Golden Eye.

Cărți despre sex și sexualitate

Recunosc, când am citit The Ultimate Guide to Anal Sex for Women habar nu aveam că Tristan Taormino, autoarea, nu este doar o fostă starletă porno, actuală educatoare sexuală și autoare feministă, ci și nepoata lui Thomas Pynchon, scriitorul super ciudat pe care nu-l pozează nimeni niciodată și pe care eu nu pot să-l citesc neam! Am încercat de șapte ori să citesc Curcubeul gravitației și nu pot, dacă nu pot, nu pot și gata. Nici juriul pentru acordarea premiului Pulitzer din 1974 nu cred că a putut, pentru că a criticat romanul ca fiind, printre altele, „de necitit”, „prea aglomerat” și „pretențios”. Ei, dacă nu-l citesc pe Pynchon, bine c-o citesc pe nepoțică.

Tristan știe ce spune și o spune lejer, pe alocuri amuzant. Pe lângă ghidul ei pentru sex anal am mai citit și ghidul de poziții pentru sex anal (da, e cu poze) și The Ultimate Guide to Kink, care este, de fapt, o compilație de texte scrise de experți într-ale BDSM-ului și kink-ului (genul de carte la care revii de mai multe ori ca să recitești instrucțiunile pentru strap-onul din eșarfe al lui Midori).

O carte foarte, foarte mișto despre sexualitatea feminină este Come as you are, a lui Emily Nagoski. P-asta mi-am pus-o deoparte că o s-o folosesc ca sursă de documentare pentru o serie de articole noi pe fascinantul meu blog despre sex și sexualitate – da, mi-l laud singură pentru că sunt foarte mândră de el. Mi-am aflat cu ocazia asta temperamentul sexual: am frâne slabe și un accelerator care depinde de context. Mă rog, știam că nu-s prea sensibilă la factori inhibitori și că am, totuși, nevoie de un context erotic ca să răspund la stimuli sexuali, dar parcă sună mai bine când zic că am low SIS și medium SES (conform modelului de control dual al răspunsului sexual explicat aici pe scurt de Emily).

Cărți despre scris și scriitori

Mi-a plăcut foarte mult cartea lui Peter Elbow, Writing With Power, pentru că îți explică niște tehnici de scris care stau foarte bine în trusa cu scule a oricărui scriitor, indiferent că tricotează romane sau texte de blog. Atât de mult mi-a plăcut, încât am făcut o serie de articole despre câteva tehnici de scris care te ajută să pui dracului odată cuvintele alea pe hârtie.

Și mai mult, însă, mi-a plăcut Viața secretă a marilor scriitori, a lui Robert Schnakenberg, pentru că e o sursă excelentă de trivia despre o grămadă de scriitori, dar și de trimiteri către alte opere literare despre care habar nu aveam. Ediția românească, însă, are un mare cusur. În capitolul despre W.B. Yeats e menționat de două ori Ordinul Ezoteric Golden Down în loc de Golden Dawn (Zori aurii). O dată l-au nimerit, cu a, nu cu o, dar dude, dacă pocești numele organizației din care-a făcut parte Aleister Crowley, nu te văd bine. Eu doar îți zic.

Cărți cu introvertiți

Am mai citit două cărți cu introvertiți și mi-au plăcut mult. Where’d You Go, Bernadette, de Maria Semple, e funny, în stilul lui Backman și m-a făcut să bocesc puțin la final, iar The Pleasure of My Company, de Steve Martin (da, actorul, pare-se că omul este și un scriitor mai mult decât decent) m-a înduioșat. Credeam că o să fie o poveste despre cât de mișto e să stai singur, dar e o poveste cu un tip deștept, singuratic, obsesiv-compulsiv și amuzant, care se uită după femei.

Anul ăsta mi-am făcut timp pentru trei cărți de Stephen King și n-am regretat. Mr. Mercedes e o poveste polițistă, cu un detectiv pensionat și un criminal singuratic (tot felul de singuratici am cunoscut anul ăsta), LT’s Theory of Pets e chiar funny, cu un câine și o pisică, iar după In the Tall Grass (o nuvelă scrisă împreună cu fi-su, Joe Hill) am avut un coșmar, deci și-a meritat banii.

O altă carte faină, despre care am vorbit deja, este The Art of Creative Thinking, iar dacă vrei să afli mai multe despre ce înseamnă poveștile pentru oameni, îți recomand Animalul povestitor, de Jonathan Gottschall. N-o citi, însă, în metrou. Eu am încercat și am început să plâng după primele pagini.

Astea au fost cărțile care mi-au plăcut, m-au surprins sau mi-au fost de mare folos în 2019.  Să știi că și celelalte din listă, cele despre care nu am vorbit, sunt faine, dar am mai scris despre ele cu alte ocazii:  Emily of New Moon, o carte tare frumoasă despre care am aflat dintr-un serial de pe Netflix, True Grit, o carte cu povești despre supraviețuire pentru când ai nevoie de un șut ca să mergi înainte și Puterea, o carte incomodă despre o lume în care femeile și bărbații fac schimb de roluri în societate.

Gata, nu mai zic nimicuța. Michonne, pisică-mea, tocmai m-a anunțat că îmi cam neglijez îndatoririle de umană și, dacă o țin tot așa, o să fiu (iar) mușcată de nas. Mă duc să arunc niște mingiuțe prin hol. Hai lamulțean și spor la citit!