Meniu Închide

E mai ușor cu cafea, păturică și Zaurel

Astăzi deșteptarea sună cu o oră mai târziu decât de obicei, pentru că e frig și patul trage de mine cu mânuțe invizibile.

A devenit tare posesiv de când ne-a vizitat noul catalog de la Ikea și ne-a arătat niște frați de-ai lui cu saltele care nu scârțâie și nici nu au o vale mare în mijloc. Așa că am mai stat puțin cu patul, ca să-l împac, și cu păturica, apoi am pus păturica pe umeri și am plecat tropa-tropa la bucătărie ca să facem cafea, nu că am mai avea cafea, doar niște ness și un pliculeț de frappe, dar nu-i bai, că le amestecăm și turnăm apă fierbinte. Ceva, ceva, tot iese.

După aia, un-fel-de-cafeaua, păturica și cu mine ne-am dus să scriem la Zaurel, că mai avem puțin de tot și terminăm prima variantă a aventurilor motanului-dragon în Vama Veche. Sezonul ăsta ne-am distrat cu Zaurel de numa’ numa’. A avut o misiune nouă, cu guvizi, și i s-au întâmplat o grămadă de chestii cu sex, drugs& rock’n roll.

Au fost zile când numai Zaurel și cu Bubu au stat pe lângă mine și m-au mângâiat pe cap, bineînțeles că nu aveau deloc chef să facă asta, dar eram foarte deprimată și lor nu le place când sunt așa, că asta înseamnă că nu-i mai bag în seamă. Iar Zaurel și Bubu sunt pisici, îți dai seama că iau foarte personal nebăgatul în seamă.

-Nu-ți mai place de mine că-s gras? Recunoaște, umano! Ai râcă pe grasomegii blănoși.

-N-am nicio râcă, Zaurel, lasă istericalele că sunt deprimată…

-Eeeeiiiii, ți-arăt eu ție deprimare, treci și scrie, acum! Vezi că ai rămas acolo unde agăț eu gagica aia mișto, cu pernuțe roz. Să mă faci cât poți tu de sexy, auzi?!

Și mă duceam să scriu.

Așa enervant, arogant, pofticios și agramat cum îi e felul, să știți că Zaurel e un motan de nădejde. În ultimele săptămâni m-a trezit în fiecare dimineață înainte să răsară soarele, ca nu cumva să mă înmoi de la atâta somnic, și mi-a umplut mintea cu tot felul de probleme sensibile (dacă un motan ar purta slipi, și-ar ține coada pe dinafară sau ar scoate-o printr-o găurică specială?).

Așa că îi transmit pe această cale mulți pupi pe nas, chiar dacă e doar un personaj care locuiește în majoritatea timpului în capul meu și când se plictisește se duce să dea de belele prin povești sau să facă cheta în Vamă.

Fragment din noile aventuri ale lui Zaurel în Vama Veche:

 

Pe strada principală era agitație mare. Mașinile abia mergeau cinci metri, că trebuiau să se oprească și să aștepte să se dea la o parte oamenii în costume de baie încă ude, cu șaorme în mâini. Niște motocicliști pârâiau nervoși în mijlocul unei cozi la hamsii. Șapte fete își alegeau cerceii perfecți de la tarabele cu bijuterii handmade, iar câțiva adolescenți cu rucsaci în spate trăgeau unii de alții:

-Cazarea e în partea asta!

-Ba e-n partea cealaltă!

Bordura era ocupată de un grup de puști veseli care se-mbătau cu bere ieftină și cântau la chitară. În stânga lor, o fată cu părul roz te lăsa s-o machiezi cum aveai chef pentru cinci lei, iar în dreapta, motanul-dragon ținea în lăbuțe o pancartă pe care scria așa:

Pune mâna pe motan, ca să ai noroc un an! Marcă banu’ și face pe talismanu’!

Bubu se-nvârtea pe lângă el, fiind ocupat cu strângerea fondurilor de la umanii înduioșați. Uite, dragă, ce pufos e motanul, ia, flocăie-l! ziceau unii, sau Haha! Cotoiul ăsta strânge bani să-și ia conserve!, în timp ce ăia mai îndrăzneți îl pupau de-a dreptul pe nas. Nici nu are rost să mai spun că Zaurel fierbea de mânie.

-Depravaților! Umani nesăbuiți! Matracucilor!

Și cu cât îl vedeau mai încruntat și mai supărat, cu atât umanii se înduioșau mai tare și se înghesuiau să-l scarpine între urechi.

-Mai explică-mi o dată, Bubu, de ce trebuie să stau eu pe bordură și nu tu?

-Păi, dom’ Șef, eu nu sunt așa de impozant ca dumneavoastră, vă dați seama că pentru mine abia dacă ar fi dat umanii câțiva firfirici. Așa, ia uitați, aproape că avem destui bani pentru o bărcuță gonflabilă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.