Metodă de citit cărțile lui Haruki Murakami

Când citești cărțile lui Haruki Murakami trebuie să-ți dozezi atent paginile, altfel ți se înfierbîntă creierul de la ghicitori, simboluri și pisici vorbărețe, și tâmpești.

Am constatat că cea mai bună metodă este să citești puțin, cât încape într-o bucată de douăj de minute, apoi să plescăi satisfăcut cu ochii închiși pînă cînd auzi un țac de la cutia de pepsi light desfăcută în fața frigiderului de cineva dintr-o lume de niciunde. Sau până când te gâdilă în ureche niște mustăți crocant-apretate de motan. Sau, dacă ești cu adevărat murakamian în gândire și te ține, până când descoperi soluția unei ghicitori.

Apoi citești mai departe, dar nu trebuie să uiți să dormi. E foarte important să dormi bine când începi una dintre cărțile lui Murakami. Și trebuie să mănânci spaghete cu sos sau orez cu legume. Trebuie să bei mult pepsi și neapărat să ieși singur în oraș ca să bei două beri în zilele cu număr impar și trei în cele cu număr par. Când închei un capitol este obligatoriu să te duci în bucătărie ca să pui apa la fiert pentru ceai. Ceaiul îl vei bea din ceașcă, pentru că ceașca, spre deosebire de cană, este mai deschisă la gură și mai puțin adâncă. În ceașca de ceai poți descoperi mai repede eventualele pericole care s-ar putea ascunde bine de tot într-o cană întunecoasă cu cafea.

Deasemenea, când citești cărțile lui Haruki Murakami nu trebuie să lași vasele nespălate. Așa cum personajele lui spală vase, șterg praful, schimbă apa la flori, curăță geamurile, apoi iar spală vase, șterg praful și din nou, zilnic, repetă-repetă-repetă acțiuni golitoare de minte pentru ca intenția să se ridice și să se împrăștie și să tragă de aripile fluturilor și să se transforme-n acțiune. Când nu e acțiune, trebuie să aștepți. Acțiunea va veni, dar trebuie musai să speli vasele și să fierbi multă apă pentru ceai. Uneori nu știi cum va arăta acțiunea. Fii pe pace, când va fi acțiune, vei afla. Cel mai probabil numărul șaptișpe din calendar va sări chiar în farfuria de unde sorbi liniștit o spaghetă, șapte călărindu-l pe unu, unu tropăind pe singurul picior în sosul de roșii până când se va deschide ceva, o ușă sau un perete, o lume sau poate chiar va veni în bucătărie o altă femeie misterioasă sau, cel mai nasol, îți vei da seama că sosul e de fapt sânge și tu ai murit deci poate ar trebui să nu mai citești Murakami.

De parcă te-ai putea abține.