11 citate din Beartown, de Fredrik Backman, numai bune de pus pe Facebook
Din bibliotecă/ mai 21, 2018

Făceți-vă și voi că nu mă vedeți și săriți paragrafele astea în care mă plâng. Ce nu-mi mai convine? Păi, m-am închis în dormitor ca să nu mai aud cum bombăne o pasăre mai mult sau mai puțin imaginară, blocată sau nu în aerisirea din baia de serviciu. Asta după ce-am evitat la milimetru un atac de panică care-a planat deasupra mea tot drumul de la birou spre casă. Oricum, tot a reușit să-mi găinățeze niște palpitații în cap, plus un feeling grasomeg de impending doom. Am zis că scriu nițel despre cartea cu hochei a lui Fredrik Backman, Beartown, și după aia mă culc chircită-n canapea, sperând că nu o să am vreun vis hitchcockian cu mii de păsări năvălindu-mi în casă prin aerisire. Nici nu știu dacă e posibil așa ceva, dacă aud într-adevăr o pasăre sau pur și simplu am luat-o, în sfârșit, razna. Cert e că o să am o noapte grea. Sunt și-n premenstrual, apropo, deci cu anxietatea până-n gât. Beartown fu a treia carte a lu’ Backman pe care-am citit-o. Mi-a plăcut mai mult decât Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, dar mai puțin decât Un bărbat pe nume Ove. La început…

Cărți de făcut cadou oamenilor pe care-i placi cel mai mult
Din bibliotecă/ mai 14, 2018

Înainte să-ți spun care sunt cele mai potrivite cărți de făcut cadou persoanelor „speșăl” din viața ta, vreau să mă plâng nițel. Trei chestii îmi doream când eram mică, și n-am primit niciuna: o bentiță cu moriști strălucitoare, o păpușă Barbie și o carte din care ies personajele. Adică o carte pop-up. Mama zicea că bentița-i o prostie și nici măcar nu mă lăsa să port vreuna împrumutată din vecini, dar mă duceam cu miloaga, când la prietena mea de la etajul trei, să mă joc cu păpușa ei Barbie, când la verișoară-mea, care avea chiar două cărți pop-up și le priveam fascinată. Și-acum casc gura la fel. De Revelion am mers la niște prieteni de-ai lui Mr. Huge, oameni deștepți, Big Bang Theory style, și când au început să ne-arate cărțile lor pop-up cu zombie și nave spațiale, am zis ce-i belșugul ăsta, frate, pe voi, de unde-aveți așa minunății? Că rareori cititorul dornic își ia singur o carte pop-up, care-i de efect, într-adevăr, dar n-o prea poate citi în metrou sau pe unde mai citește dumnealui.   Și-atunci am aflat secretul.   Cărțile pop-up sunt cărți de făcut cadou   Spectaculoase și cu detalii artistice atent lucrate, care…

Biografia lui Jack Parsons, specialistul în rachete și magie sexuală
Din bibliotecă/ mai 4, 2018

Dacă ai stat vreodată cu falca-n palmă întrebându-te „Hm, oare cine or fi fost oamenii ăia deștepți și ahtiați după știință, care au pus bazele Laboratorului NASA pentru propulsie prin reacție?”, atunci ar fi trebuit să dai un search pe Google, că așa procedăm în ziua de azi. Dar dacă n-ai făcut-o și chiar nu știi, uite, în articolul ăsta ți-l prezint pe unul dintre ei, un specialist în rachete pe care-l chema Parsons „Minunăție”. Mă rog, Marvel Whiteside Parsons în buletin, dar oamenii de știință îi spuneau John și prietenul lui, Aleister „Fiara” Crowley, Jack.   Înaintea fiecărei lansări de rachetă, Jack Parsons îl invoca pe zeul Pan ca să-i poarte noroc   Jack Parsons a fost, bineînțeles, un copil singuratic care citea mult: mitologie, Jules Verne și science fiction. La școală nu era popular (d’ohh) și în adolescență a încercat să-l invoce pe Dracu’ în dormitor, dar s-a speriat. După aia s-a apucat, împreună cu un prietenaș, să lanseze rachete cu praf de pușcă în curtea din spate, pân-a făcut-o șvaițer. Maică-sa l-a trimis la o școală privată numa’ pentru băieți, și acolo a aruncat veceurile în aer. Adorabil puștiu’, nu zici? Când s-a făcut mai mare, Jack…

Despre moartea sughită a lui J.K. Rowling
Din bibliotecă/ mai 2, 2018

Ziceau Divertișii mai demult o glumiță cu „moartea sughită”, dar asta n-ar trebui să aibă vreo legătură cu primul roman pentru adulți al lui J.K. Rowling, „Moarte subită”. Lucrurile nu-s deloc amuzante în carte, oamenii mor și sunt înmormântați după foarte mult timp. Bine măcar că nu zace mortul pe masa din odaia bună 3 zile, ca la mine la țară. Am terminat de citit acum câteva ore și acum stau întinsă pe un prosop roșu, în mijlocul camerei. Încerc să-mi dau seama dacă mi-a plăcut cartea. Mai lovesc din când în când cu picioarele în cutiile goale de iaurt degresat pe care le-am lăsat de izbeliște pe jos. Sunt o cititoare la dietă, deci o cititoare deprimată ca dracu’. Ăia din carte mâncau, Howard avea un magazin de delicatese, Samantha bea vin, puștii fumau, niște „elemente” se drogau, nu c-aș ține morțiș să-mi bag în venă, dar măcar o înghețată, acolo… Of. J.K. Rowling, carevasăzică. Și „Moarte subită”. „Casual Vacancy” în original. Păi, mă, ce să zic. „Moartea subită” arată ca o carte scrisă de o englezoaică fără griji, bogată de să nu poată duce, căreia i-a venit la un moment dat o idee în avion: Hm, ce-ar fi…

De ce mânca Oscar Wilde cărți?
Din bibliotecă/ aprilie 30, 2018

O s-o spun pur și simplu, chiar dacă gurile rele m-ar putea acuza că delirez din cauza dietei la care m-am înhămat deja de două ore (mă fac silfidă, păzea!):   Oscar Wilde obișnuia să mănânce cărți   Nu le toca julien și nici nu le punea la borcan, nu le condimenta, nu le stropea cu oțet și cu siguranță nu le băga la cuptor, dar de mâncat, mânca fără să-și facă griji în privința caloriilor, bucățele delicioase din cărțile preferate. Volumele care i-au supraviețuit confirmă faptul că Oscar Wilde era un cititor vorace. Paginile acestora par ronțăite de cel mai hămesit șoarece de bibliotecă, spune Thomas Wright, autorul unei biografii neobișnuite care explorează mintea și personalitatea scriitorului Oscar Wilde prin gusturile sale literare. ‘Built of Books: How Reading Defined the Life of Oscar Wilde’ dezvăluie și alte detalii ale relației speciale pe care Oscar Wilde o avea cu literatura. Că îi plăcea să mănânce gem sau să bea vin în timpul lecturilor sale nu reprezintă cine știe ce noutate. Toți înfulecăm câte ceva când ne retragem cu câte-o carte în cel mai ascuns colț al casei, iar cafeaua, ceaiul sau vinul completează o experiență aproape extatică. Mai interesant mi se…

Cartea lu’ Fredrik Backman, aia cu bunica
Din bibliotecă/ februarie 27, 2018

Na-vă căcat! Așa zice bunica în primele pagini ale cărții în care mai spune și că-i pare rău, când trosnește polițistul cu bulgări de pământ. Nu aruncă pe bune cu caca, doar zice că e caca. Dar când își cere scuze să știi că o face pe bune. Bunica asta își cere scuze mai ceva ca mine când lovesc oamenii cu cotul în metrou. Din greșeală îi lovesc, desigur. Oricum nu dau tare. „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” e a doua carte a lui Fredrik Backman, și tot din megaimaj am luat-o. Paznicul s-a autosesizat urgent și a stat cu ochii pe mine ca pe butelie până am plătit-o, cu tot cu noodleși. Apoi am citit-o pe-ndelete, pentru că e o țâră mai greoaie decât „Un bărbat pe nume Ove”. De fapt, nu neapărat greoaie, ci mai degrabă stufoasă. Mișună prin ea o droaie de povești și o droaie de oameni, dar cel mai greu atârnă orsul mâncător de fursecuri, aluat de chec și batoane cu proteine. Orsul e de fapt un câine, dacă vrei să știi musai, dar pentru Elsa e ors și apără castelul prințesei, așa că mucles! Elsa e mică și mai isteață decât…

Era la mega un bărbat pe nume Ove și l-am luat acasă
Din bibliotecă/ februarie 21, 2018

Îmi țâțâia curul după o carte pe care s-o citesc pe nerăsuflate, între două perne și două zile de muncă. Eram hămesită, cum ar veni, după lumea altuia, că lumea mea mă calcă pe nervi câteodată. Așa că, atunci când am văzut că au băgat cărți la megaimaj, m-au luat toate transpirațiile. S-a dus naibii salariul meu, m-am gândit blestemând și în același timp mulțumind zeilor că nu mai trebuie nici să mă abat de la drumul meu spre casă atunci când mă ia cu citit la inimă, nici să mă gândesc cinci minute cât bacșiș să las curierului, și nici să cobor la Romană ca să-mi iau coletul de la turnicheți și să aștept după aia juma’ de oră un metrou cu mai puțin desiș de oameni. M-am abținut o zi, dar văzusem la chipsuri cartea lui Fredrik Backman, „Un bărbat pe nume Ove”, după care plângeam de mult și n-o citisem pentru că… „știi, eu am treabă”. Am, ce-i drept. Dar uneori uit că treaba mea e să scriu chestii și ca să scriu chestii trebuie să citesc chestii. Uitucă, ce vrei. M-am gândit, băi, dacă tu citești toată cartea în seara asta, pe lângă faptul că-ți iei…

Citind Carpe Jugulum de Terry Pratchett: gânduri răzlețe și-alte chestii
Din bibliotecă/ noiembrie 14, 2017

Duminică dimineață am atacat cu o mișcare de giugitzu un ghemotoc insolent de praf care mă pândea din colțul camerei, mi-am făcut o cafea după rețeta mea specială, adică trei lingurițe vârfuite de cafea Amaroy la un ibric de apă, și-am citit Carpe Jugulum de Terry Pratchett (e cel de-al 23-lea roman din seria Discworld, dar asta nu înseamnă că le-am dat gata pe toate celelalte 22 dinaintea lui, încă). Ei, și ce să vezi. De unde sufeream ca un câine din cauza mustrărilor de conștiință că n-am mai dereticat de două luni (cred) prin casă, m-am liniștit ca un prunc în păturică, ba chiar am stat oleacă și cu ochii pe pereții înveliți în tapetul cu țâțe gândindu-mă la chestii stupide, pentru că d-aia și carte cu vrăjitoare și bampiri moderni. O să mă prefac că știe toată lumea cât de grozav este Sir Terry Pratchett (și va fi întotdeauna, indiferent câți ani vor trece de la moartea lui), și cât de smart&funny îi e scriitura, așa că n-o să mă-ntind prea mult cu povestitul. Doar atât zic: vin bampirii moderni și sofisticați (atât de moderni și sofisticați încât își zic cu y, adică bampyri) în Lancre, foarte pumped up…

Ce scuze meschine găsesc ca să nu termin de citit cărțile începute
Din bibliotecă/ octombrie 24, 2017

În Camera cu Cărți zace cu paginile crăcănate The Gaze a lui Elif Șafak, pe canapea se odihnește Ziua a Opta a lui Thornton Wilder, iar în rucsac i-am îngrămădit pe Cortazar, cu 62. Model de asamblare și pe Murakami (nu Haruki, ci Ryu) cu Hituri celebre din epoca Showa, să se-mprietenească și să fie ciudați împreună. Aranjamentul ăsta funcționează de câteva luni, fără ca cineva să protesteze și să mă ia la rost că ce-tot-fac-de-ce-nu-termin-de-citit-cărțile-începute-de-ce-sar-de-la-una-la-alta și, în definitiv, de-ce-sunt-atât-de-neserioasă?! Nici măcar nu pot să vă povestesc chestii despre cele patru cărți începute, pentru că -evident- nu știu ce naiba se întâmplă prin ele. Mă rog, Elif zice ceva de Băiatul-Zibelină și de o tipă foarte grasă al cărei gagic scrie un dicționar, Thornton habar nu am ce face că n-am citit decât introducerea, despre Cortazar am aflat că e incomprehensibil la primele trei lecturi, așa că nu mă agit cine știe ce, iar pe Ryu îl citesc circumspectă și vag ofticată că nu-mi displace așa de tare încât să pot spune că Ha! Haruki e mult mai mișto!  Ei bine, iată că îndrăznesc –sunt și obraznică pe deasupra- să-mi scuz tărăgăneala scoțând la înaintare nu mai puțin de cinci,…

Metodă de citit cărțile lui Haruki Murakami
Din bibliotecă/ septembrie 11, 2017

Când citești cărțile lui Haruki Murakami trebuie să-ți dozezi atent paginile, altfel ți se înfierbîntă creierul de la ghicitori, simboluri și pisici vorbărețe, și tâmpești. Am constatat că cea mai bună metodă este să citești puțin, cât încape într-o bucată de douăj de minute, apoi să plescăi satisfăcut cu ochii închiși pînă cînd auzi un țac de la cutia de pepsi light desfăcută în fața frigiderului de cineva dintr-o lume de niciunde. Sau până când te gâdilă în ureche niște mustăți crocant-apretate de motan. Sau, dacă ești cu adevărat murakamian în gândire și te ține, până când descoperi soluția unei ghicitori. Apoi citești mai departe, dar nu trebuie să uiți să dormi. E foarte important să dormi bine când începi una din cărțile lui Murakami. Și încearcă să mănânci spaghete cu sos sau orez cu legume. Trebuie să bei mult pepsi și neapărat să ieși singur în oraș ca să bei două beri în zilele cu număr impar și trei în cele cu număr par. Când închei un capitol este obligatoriu să te duci în bucătărie ca să pui apa la fiert pentru ceai. Ceaiul îl vei bea din ceașcă, pentru că ceașca, spre deosebire de cană, este mai deschisă…