Știai că primul roman englezesc, scris în 1553, a fost unul cu pisici vorbitoare?
Înainte ca Daniel Defoe să dea lovitura în 1719 cu aventurile lui Robinson Crusoe, William Baldwin, asistent al tipografului Edward Whitchurch (cel care a publicat prima ediție completă a Bibliei în limba engleză, dacă vrei mai mult context) a scris (în 1553) primul text de ficțiune horror suficient de lung ca să poată fi considerat roman și să facă multe minți luminate să afirme că ăsta-i tatăl tuturor romanelor englezești. Textul cu pricina se numește Beware the Cat și m-am ciondănit o grămadă cu Mr. Huge din cauza traducerii, pentru că el zice că-nseamnă Ferește-te de pisică, iar eu zic că e Ferește-ți pisica, pentru că se mai întâmplă să…
7 cărți cu pisici musai de citit dacă ești un uman care se respectă
Cu greu își pot atinge poveștile adevăratul potențial dacă nu-și bagă nasul prin ele câte-o pisică pufoasă, capricioasă și mustăcioasă. Asta-i cruda realitate și Murakami o știe foarte bine, că d-aia face mai mereu loc în cărțile lui pentru pisici vorbitoare. Nici George R.R. Martin nu-i străin de efectul mâțelor în literatură – vezi puzderia de blănoase clonate din Peregrinările lui Tuf, iar Bulgakov s-a întrecut pe sine dând viață lui Behemoțel, motanul negru, drăcos și iubitor de votcă din Maestrul și Margareta. Pisicile își fac cu îndrăzneală loc oriunde, dar în cutiile goale de carton și în cărți par să fi descoperit confortul suprem, așa că nu-i de mirare…
E mai ușor cu cafea, păturică și Zaurel
Astăzi deșteptarea sună cu o oră mai târziu decât de obicei, pentru că e frig și patul trage de mine cu mânuțe invizibile. A devenit tare posesiv de când ne-a vizitat noul catalog de la Ikea și ne-a arătat niște frați de-ai lui cu saltele care nu scârțâie și nici nu au o vale mare în mijloc. Așa că am mai stat puțin cu patul, ca să-l împac, și cu păturica, apoi am pus păturica pe umeri și am plecat tropa-tropa la bucătărie ca să facem cafea, nu că am mai avea cafea, doar niște ness și un pliculeț de frappe, dar nu-i bai, că le amestecăm și turnăm apă…
Sandibel contra James Bond
În weekend am stat cu mâțele alor mei, la curte. Ne-am jucat de-a chelnerița și clienții care plescăie zgomotos, strâmbă din nas în fața farfuriei și-n loc de bacșiș lasă smocuri de blană în castronelul cu apă. A fost frumos. Motanul Aurelian m-a ignorat plimbându-și fizicul murdar prin curte ca un boss care nu are vreme de socializat cu umanii provizorii, Toma aka Mordor cel borțos m-a păcălit și a intrat sub pat, unde a stat cât a avut chef pentru că cine-a mai pomenit să dea explicații chelneriței, Baba e surdă așa că oricum nu prea socializăm, Bubu s-a uitat de câteva ori la mine, dar pentru că nu…
