Meniu Închide

Sunt un element periculos. Așa zice istoricul căutărilor pe Google

istoricul căutărilorDac-o să-mi scotocească vreodată careva prin istoricul căutărilor pe Google, n-o să mai vrea să iasă cu mine la bere. Dar nici eu nu vreau să ies la bere cu un speriat de bombe, așa că nu-i nicio pagubă. O să fie cu adevărat o problemă numai dacă-mi cotrobăie SRI-ul prin Search History. Pe de o parte, indivizii ăia nu le au deloc cu finețurile, și pe de altă parte, eu o să-i înjur de mame dacă-mi sparg ușa și intră peste mine taman când stau și io, ca omu’, pe budă. O să-mi dea prin cap să le explic că asta-i treaba mea, să scriu chestii, abia după ce arunc cu caca-n ei. Probabil că va fi destul de târziu.

Dar ăsta-i adevărul. Istoricul căutărilor mele pe Google este pe cât de haotic, pe atât de tulburător.

Dacă aș fi lucrat, de exemplu, la un roman polițist, toată lumea m-ar fi înțeles. „Cum să omori pe cineva cu o halteră”, „cum să jefuiești un mormânt” și „pedeapsa pentru uciderea unui polițist” ar fi fost niște căutări de bun simț. Dar ce te faci cu „Sfântul Ion a mâncat pergamentul”, „câte calorii are o foaie A4”, „cum prepari nitroglicerină explozivă” și „Satan public appearance”? Cum te descurci cu așa ceva? Ce-i cu mine?

Sunt o satanistă periculoasă sau țin un regim dubios?

Crezi c-or să priceapă Ăia că scriam un articol despre Oscar Wilde și unul despre Jack Parsons?

Sau, uite altele: „bărbați care se dau cu Axe”, „cleme pentru sfârcuri” și „ținuta monahală simbolism”. Ce naiba vreau să fac, să sexualizez un mascul cu gusturi discutabile la deodorante sau să mă călugăresc? N-ai de unde să știi, și tocmai incertitudinea asta îmi dă un aer foarte suspect.

Chestia e că scriu articole pentru cinci site-uri și-n același timp lucrez la două manuscrise: un roman erotic foileton și continuarea aventurilor lui Zaurel, motanul-dragon. Caut pe Google o grămadă de informații, de la „cele mai bune inele pentru penis” la „demonizarea lui Pan”, trecând cu grație prin „efecte ftalați”, „stupid reasons to enter masonry”, „prințul Harry” (pentru că de când s-a însurat mi s-a pus pata pe el), „scobitori cu stricnină în urechi”, „cum înjură pisica”, „conciliul de la Niceea”, „cum ucizi un vampir țopăitor”, „rochie empire albastru regal”, „Papazoglu hartă București”, „sex magick ritual for summoning a god”, „yuval noah harari fucked his book”, „pantyhose rough sex”, „hand fetishism”, „rochii cu decolteu bardot” și așa mai departe. Dacă-l întrebi pe Google, o să-ți spună că sunt o desfrânată păgână și foarte elegantă în același timp. Dar nu sunt deloc elegantă.

Bineînțeles că îmi șterg regulat istoricul căutărilor și că folosesc deseori Search Incognito, dar asta nu înseamnă că-s în siguranță. Mă aștept oricând să mă ia Ăștia ca sclavă și să mă trimită să construiesc două-trei piramide noi, pentru că sunt un element periculos și o amenințare la adresa securității naționale, conform Google.

În definitiv, se știe că cei mai mulți scriitori sunt cu capu’, că le place să-și omoare personajele și se distrează cu atât mai mult cu cât imaginează scene și situații din cele mai absurde. Diferența dintre un om care nu scrie și unul care scrie e că nimeni nu știe ce grozăvenii îi trec primului prin cap. Iar singurul lucru care îl oprește pe cel de-al doilea să tragă oamenii de sfârcuri până mănâncă pergamente e un deadline foarte important.

Vedeți și voi, carevasăzică. De fapt sunt un om simplu, cu tot istoricul meu de căutări pe Google. Și atâta vreme cât nu mă borfăie nimeni, toate sfârcurile sunt în siguranță!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.