Meniu Închide

Cele mai frumoase cărți pe care le-am citit până acum

cele mai frumoase cărți citite recomandări literareCând eram un ghindoc de vreo 8 ani, a venit învățătoarea în vizită ca să vadă care-i treaba prin bârlogul rockozaurului mic. Mama s-a pregătit cu fursecuri, eu mi-am aranjat raftul cu cărți. Cucerisem un raft, de fapt o jumătate de raft din biblioteca alor mei, și eram bucuroasă că doamna Steluța urma să aibă confirmarea faptului că sunt cea-mai-deșteaptă-mânca-o-ar-mama.

-Ai cărți frumoase, Cristina! a zis învățătoarea după ce-am tras-o de mână trăncănind întruna că trebuie, trebuie să-i arăt ceva. Haideți, veniți cu mine, nu vă mai descălțați, e aici, uitați, vedeți? Vedeți? Sunt ale mele! Bine, pe unele trebuie să le duc înapoi la bibliotecă, dar deocamdată sunt ale mele și le-am citit cu ochișorii mei.

Nu mai știu ce cărți aveam atunci, dar sigur erau frumoase. Așa zisese doamna Steluța și o credeam, pentru că doamna Steluța era cel mai important om din lume după părinții mei. Doamna Steluța avea voie să mă tragă de păr și de urechi, să țipe la mine și să-mi strice tot feng-shui-ul cu o notă de 9. În plus, era nemăritată, avea bucle, acnee, fuste creion și mereu dreptate. Iar cărțile mele frumoase o impresionaseră pe ea!

Pesemne, cărțile frumoase au o putere specială, m-am gândit atunci și cred că asta a fost prima mea concluzie de om mare.

Acum am în bibliotecă vreo 800 de titluri, dintre care am citit în jur de 700. Unele mi-au plăcut tare mult, atât de mult încât m-au făcut să plâng cu muci sau să râd cu lacrimi, altele mi-au plăcut mai puțin, m-au ținut uscată. Pe câteva sunt supărată, dar nu-i nimic grav. Stăm toate-n aceeași casă și ne-nțelegem de minune.  Vreau să-ți arăt și ție care sunt…

 

Cele mai frumoase cărți din biblioteca mea

 

carte interesantă Mințile lui Billy Milligan„Mințile lui Billy Milligan”, de Daniel Keyes

M-a făcut cu capul cartea asta. Daniel Keyes spune povestea unei persoane în care sălășluia o gașcă de indivizi. Douăzeci și patru, mai exact. Era, carevasăzică, Billy Milligan, și-n Billy mai erau așa: Tommy, maestru al evadării, scăpa din cătușe, cămăși de forță, absolut orice; Ragen se bătea ca Bruzli și Chuck Norris la un loc; Arthur era un geniu; Allen, un manipulator periculos. Și restul.

Povestea e cât se poate de adevărată. După ce a săvârșit trei violuri, Billy Milligan a fost prima persoană din istoria Statelor Unite declarată nevinovată pentru că suferea de tulburare de identitate disociativă.

Imediat după ce-am citit cartea lui Keyes, am scris aici câte ceva despre Mințile lui Billy Milligan și tulburarea de identitate disociativă. 

Comandă Mințile lui Billy Milligan, de Daniel Keyes, de aici

 

♥♥♥

 

 

cele mai frumoase cărți Michael Ende„Poveste fără sfârșit”, de Michael Ende

 

Sigur știi filmul ăla de prin ‘84 cu nişte efecte speciale de te apucă bâţul, cu Nimicul şi cu Atreyu şi cu Bastian. A fost făcut după cartea genială a lui Michael Ende.

Povestea fără sfârşit e o poveste care nu se termină deşi începe, despre oameni care nu mai cred în basme și despre un băiețel care se luptă cu nimicul. E o poveste despre un erou fără puteri magice și despre un copil care devine personaj al poveștii pe care o citește. E o poveste despre sasafrani, bisihaştri, balauri noroc, Ygramul, morţi multicolore, mineri orbi, şlamufe, aharai, săbii Sikanda, pâclonauţi, o sumedenie de drăcovenii imaginare de inspiraţie tolkiană, novalică, borgesiană, daliniană, boschiană, goyană, o construcţie fenomenală a imaginaţiei, o poveste despre o poveste cu poveşti în poveşti.

Comandă Poveste fără sfârșit, de Michael Ende, de aici.

 

♥♥♥

 

 

Pagini bizare de Urmuz carte avangardistă„Pagini bizare”, de Urmuz

Urmuz s-a născut fix cu o sută de ani și o lună înaintea mea, așa că mi-e drag într-un mod special.

Aveam în liceu o culegere de limba și literatura română și-mi plăcea să citesc textele de la Lecturi suplimentare. Acolo l-am descoperit pe Urmuz (pe numele adevărat Demetru Dem. Demetrescu-Buzău) și m-am amorezat de stilul lui avangardist.

 

 

Uite ce fain scrie:

„Ismaïl este compus din ochi, favoriţi şi rochie şi se găseşte astăzi cu foarte mare greutate. Înainte vreme creştea şi în Grădina Botanică, iar mai târziu, graţie progresului ştiinţei moderne, s-a reuşit să se fabrice unul pe cale chimică, prin syntheză.
Ismaïl nu umblă niciodată singur. Poate fi găsit însă pe la ora 5 1/2 dimineaţa, rătăcind în zig-zag pe strada Arionoaiei, însoţit fiind de un viezure de care se află strâns legat cu odgon de vapor şi pe care în timpul nopţii îl mănâncă crud şi viu, după ce mai întâi i-a rupt urechile şi a stors pe el puţină lămâie… Alţi viezuri mai cultivă Ismaïl în o pepinieră situată în fundul unei gropi din Dobrogea, unde îi întreţine2 până ce au împlinit vârsta de 16 ani şi au căpătat forme mai pline, când, la adăpost de orice răspundere penală, îi necinsteşte rând pe rând şi fară pic de mustrare de cuget.”

 

Urmuz (Ioana Pârvulescu crede că pseudonimul a fost format prin îmbinarea dintre ursuz și amuz, ceea ce mi se pare o chestie foarte deșteaptă) era și puțin cam maniac când venea vorba de scris. Arghezi povestea că, în timp ce proza lui Urmuz era la cules în tipografie, primea de la el scrisori în care se arăta foarte îngrijorat de câte-o virgulă. S-o pună înainte de sau după ?

Teribil, știu. Norocul meu că sunt foarte nesimțită, altfel, la câte virgule aiurea am pus în viața mea, nu mai apucam vârsta asta. Apropo.

S-a împușcat pe Kiseleff, dragul de Urmuz, într-un boschet, când avea 40 de ani.

Descarcă Pagini bizare în format PDF de aici

 

♥♥♥

 

 

cea mai frumoasă carte suprarealistă Zenobia„Zenobia”, de Gellu Naum

Tot avangardă, deci nu-ți spun despre ce e cartea asta. Dar e mindblowing. Doar e scrisă de cel mai cel suprarealist român.

Uite cum zice Gellu Naum:

„Iar după ce a vărsat olița în chiuvetă și a clătit demonstrativ usturoiul, doamna Gerda s-a întors spre mine, șoptindu-mi ca pe o taină.

-Am auzit că și dumneata shii…

-Da, doamnă, i-am mărturisit, scriu de mă rup.

-Ce shii, m-a întrebat ea. Și de ce shii?

-E o infirmitate, doamnă, e din naștere, mă apucă, așa, i-am spus.”

 

Comandă Zenobia, de Gellu Naum, aici

 

♥♥♥

 

 

carte interesantă de Neil Gaiman Oceanul de la capătul aleii„Oceanul de la capătul aleii”, de Neil Gaiman

E cu copii, monștri și adulți. În plus, a scris-o Neil Gaiman, unul dintre Cei Aleși de Cuvinte să le stăpânească. Îți zic cu mâna pe inimă că motivele astea sunt suficiente ca s-o citești.

Comandă Oceanul de la capătul aleii, de Neil Gaiman, aici

 

 

 

 

 

♥♥♥

 

 

un bărbat pe nume Ove carte frumoasă„Un bărbat pe nume Ove”, de Fredrik Backman

Când l-am luat pe Ove în brațe, s-a zbătut. Așa face el, nu-i plac oamenii. Oamenii care cumpără cabluri albe, care nu mai știu să facă o cafea ca la carte, care conduc mașini franțuzești, care nu știu să prindă un șurub, care șterg cardurile de cracul pantalonilor, care merg la restaurante.

Mi-a plăcut mult de tot cartea asta. Ove e ca un motan bătrân și sătul de hazul oamenilor, care nu vrea decât să-și lingă blana de sus în jos, ca la carte. Dacă-l borfăi, te scuipă de două ori, oftează exasperat, apoi se face covrigel și începe să toarcă, ca să te potolească. Probabil d-asta l-a și împrietenit Backman pe Ove cu un motănel demn, căruia nu-i plăcea să facă pipi și caca în casa altora, că prea seamănă.

Am scris mai mult despre Un bărbat pe nume Ove aici.

Comandă cartea lui Backman aici.

 

♥♥♥

 

 

carte faină de John Fante„Drumul spre Los Angeles”, de John Fante

Aici s-a născut Arturo Bandini, în cartea asta vânoasă ca un italian nebun cu sângele fierbând de nervi.

Totul îl supără, e adorabil Bandini când urlă la maică-sa „cățea de burgheză catolică intolerantă” și pe soră-sa o face „curvă romano-catolică și cățea infectă de babuin stupid și primitiv”. Bandini iubește cotoare de cărți, bețe de chibrit, dâre de pucioasă, sobe, nasturi. Bandini petrece câteva ore măcelărind cu o armă cu aer comprimat o armată de crabi.

Colac peste pupăză, lui Bandini i s-a revelat că este scriitor pentru că este ambidextru. Ce frumos zice el: „Capul meu înoată într-o fantasmagorie a frazelor și valorilor răsturnate.”

Mirific.

Comandă Drumul spre Los Angeles, de John Fante, de aici.

 

 

♥♥♥

 

 

meseria de romancier carte faină„Meseria de romancier”, de Haruki Murakami

Cu Murakami sunt prietenă bună în mintea mea. Pentru că am petrecut mult timp împreună, am pus la punct o metodă de citit cărțile lui Murakami. De obicei o respect.

Însă când am pus mâna pe Meseria de romancier am dat dracului metoda și-am devorat-o. Cartea, nu metoda. Aici dă Murakami aproape tot din casă. Își deschide trusa cu unelte de scris și ți le arată, pe rând. L-am urmărit cu atenție și, de fiecare dată când descopeream că pfoaileu, și eu fac la fel! mă pufnea un plâns de numa’ numa’. Dar să ne-nțelegem, erau lacrimi de recunoștință.

„-În fiecare dimineațã mã trezesc devreme, îmi încãlzesc cafeaua la bucãtãrie, îmi umplu o canã mare, mi-o aduc la birou, mã așez și deschid calculatorul. Apoi încep sã mã gândesc: <Ia sã vedem, despre ce mă apuc sã scriu?>. În acele momente mã simt cu adevãrat fericit.”

Și eu, bre, Murakami, și eu fac la fel!

Comandă Meseria de romancier, de Haruki Murakami, de aici.

 

♥♥♥

 

carte bună Pink Floyd„Pink Floyd în roșu”, de Michele Mari

Dacă te apucă și pe tine uneori pandaliile și asculți luni întregi Pink Floyd, atunci cartea asta e musai de citit. Eu am citit-o pe muzică și, la un moment dat, am trăit cel mai acut sentiment de panică pentru că nu știam ce o să mă fac atunci când o să ajung la ultima pagină. Mi-a fost foarte frică. Și mi-a mai fost foarte, foarte dor de Syd Barrett.

Michele Mari a făcut o chestie foarte tare: a combinat ficțiunea cu realitatea biografică în jurul lui Syd Barrett, dându-le tuturor membrilor trupei voci distincte. Am fost fascinată de povestea care-a ieșit, însă știu că nu-i o carte pentru toată lumea. Dacă nu-ți place Pink Floyd, n-o s-o simți. Altfel…

Comandă Pink Floyd în roșu, de Michele Mari, de aici.

 

Mă opresc aici, deși ar mai intra în categoria Cele mai frumoase cărți citite încă vreo duzină de titluri. Însă mă doare spatele, sunt trează de la 4 dimineața și într-o oră trebuie să plec la birou. Afară plouă și am visat că a bătut cineva în ușă de trei ori. Cu ocazia asta am descoperit că am vizorul năclăit, că m-am dus cheaună la ușă să verific. Nu era nimeni.

 

 

 

 

 

2 comentarii la „Cele mai frumoase cărți pe care le-am citit până acum

  1. Belle dImagination

    Pentru mine cele mai frumoase cărți ar fi așa:

    Eric Berne – Analiza tranzacțională în psihologie – tocmai fiindcă explică unde naiba trebuie să pui virgula și mai ales punctul.
    R. A. Heinlein – Străin în țară străină deoarece m-aș muta în lumea aia de acum 20 de ani și mai bine. Sau măcar în mintea lui Heinlein.
    Eric Flint – Maica Demonilor deoarece m-a învățat că viața nu este despre răspunsuri ci despre Întrebări și fiindcă nu are decât o singură eroare de logică, dar și aia doar parțială.
    Seria lui Belizarie fiindcă e despre niște oameni formidabili care au trăit simultan și care în viața reală s-au irosit unii împotriva altora iar în astea 6 cărți cooperează. Și deoarece e despre speranță, iubire și multe vise.
    Terry Pratchet in integrum fiindcă m-a făcut să râd și când eram în cea mai neagră depresie.
    Seria Empire a lui Raymond E. Feist & Janny Wurtz – emergent din seria Magicianului.
    Seriile angeliților ale lui Jaqueline Carey.
    Și ultima pe listă rămâne Hero and the Crown – Robin Mc Kinley deoarece de câte ori o citesc mi se întâmplă ceva foarte, foarte bun. Invariabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.