Meniu Închide

Ce obiceiuri bețivănești aveau Fitzgerald, Hemingway și Steinbeck

Cum obișnuiau să bea scriitorii ăștia mari, alde Hemingway, Steinbeck și Fitzgerald? Cu paharul, bineînțeles, că doar erau niște domni. Numai eu beau berea direct din sticlă, ca țopârlanii. În rest, mă mai pricep olecuță la băut, așa că să nu care cumva să crezi că m-am apucat să scriu articolul ăsta ca să învăț cum să-mi dau cu stil la tâmplă. Doar că m-am întâlnit cu cărțulia ‘Alcohol and the writer’ a lui Donald W. Goodwin și-am zis că-i musai să împart cu ceilalți cititori care-și țin cărțile aproape și vinul și mai aproape ce-am aflat despre obiceiurile bețivănești ale lui F. Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway și John Steinbeck.

F. Scott Fitzgerald

Pe Fitzgerald l-a răpus un atac de cord când avea 44 de ani, în timp ce lucra la romanul ‘The Last Tycoon’ . Puțini au fost impresionați de moartea lui. Unii s-au mirat auzind vestea, crezând că Fitzgerald era mort de multă vreme, alții erau nedumeriți: Dar stai așa, se-ntrebau ei, F. Scott Fitzgerald nu era numele unui personaj dintr-o carte de prin anii ’20? Alcoolismul lui Fitzgerald este descris în biografii cu lux de amănunte, iar cărțile lui mustesc de băuturi.

În copilărie îi plăcea să se prefacă beat, iar prima dată a băut alcool la șaisprezece ani: câteva cocktailuri Bronx (Martini cu suc de portocale). Și-a păstrat obiceiul de a se preface mai beat decât era și mai târziu, enervându-l pe Hemingway și căpătând reputația unui individ care nu ține la băutură. Pe la douăzeci și cinci de ani situația devenise albastră. Fitzgerald bea continuu vreo două-trei zile, apoi adormea pe iarba din fața casei sale. Biograful lui, Andrew Turnbull, povestește că, la petreceri  Fitzgerald se băga pe sub masă, mânca supa cu furculița și își tăia cravata cu cuțitul. Până la treizeci de ani, scriitorul obișnuia totuși să lucreze treaz, însă „Blândețea nopții” a scris-o turmentat. La un moment dat, așa cum era de așteptat, a început să aibă probleme de sănătate. A devenit ipohondru și a fost internat în spital după câteva episoade de expectorații cu sânge și spasme musculare în picioare. A refuzat tratamentul psihiatric ca să nu-și distrugă talentul literar.

Ernest Hemingway

Într-o dimineață, Hemingway i-a povestit unei ziariste despre pisicile lui. Mai întâi îi destăinuise că în ziua aceea se trezise devreme pentru că avea pleoapele subțiri și-l deranja lumina, scrisese vreo cinci sute de cuvinte, apoi băuse o sticlă de șampanie și tocmai se apuca de a doua când a început să vorbească despre cele cincizeci și două de pisici pe care, pardon, care-l aveau. Cică una dintre ele obișnuia să mănânce tot ce mâncau oamenii și era tare nefericită pentru că Hemingway nu o lăsa să-i mănânce pastilele pentru tensiune.

Programul zilnic al lui Ernest din anii când a locuit în Cuba era următorul: începea ziua cu două cocktailuri Tom Collins (sau whisky cu sifon sau whisky cu gheață) în piscină, la prânz bea niște vinuț, după aia trăgea un somnic până pe la cinci, după aia citit, cină și iar citit, cu niște vinuț. Cam cât vinuț? Păi, nu mult, vreo patru sau cinci litri ca să-l ajute la digestie. Sfatul lui Hemingway pentru bețivani suna cam așa:

„Bea cât vrei, dar nu fi un căcat beat. Eu beau și mă îmbăt zilnic, dar nu deranjez pe nimeni niciodată.”

John Steinbeck

Steinbeck a devenit un scriitor de succes odată cu publicarea romanului ‘Tortilla Flat‘, la vârsta de treizeci și trei de ani și din momentul acela a reușit să se întrețină, atât pe el cât și familia lui, numai din scris. În 1962 a câștigat Premiul Nobel pentru literatură, cu toate că majoritatea criticilor credeau că nu îl merita, pentru că era prea sentimental și nu reușea să creeze personaje credibile. Dar cum niciun cititor care se respectă nu ascultă comentariile răutăcioase ale criticilor, Steinbeck a devenit unul dintre cei mai apreciați scriitori din lume și unul dintre favoriții mei.

Bine, bine, dar cu băutul cum stătea? Păi, biograful scriitorului, Jackson J. Benson, povestește cum, la o petrecere, i-a crestat cu cuțitul mâna unui individ care se legase de soția sa, cum i-a găurit unuia tavanul cu revolverul  ca să-l scape de șobolani și cum a scos o femeie pe fereastră, ținând-o de glezne și scuturând-o drept pedeapsă că nu i-a răspuns la flirt. Toate acestea, bineînțeles, au fost provocate de episoade intense de băut.

Goodwin îi mai ia la puricat în cartea sa și pe alți bețivani celebri: Edgar Allan Poe, William Faulkner, scriitorul belgian Georges Simenon, dramaturgul american Eugene O’Neill și poetul englez Malcolm Lowry. Puteți împrumuta cartea  ‘Alcohol and the writer’ pentru două săptămâni (că așa e sistemul) de pe archive.org.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.