Meniu Închide

Cum poți citi gratis online cărți aflate sub copyright

Ce zici tu acolo? Le descarci de pe torenți? Foarte urât, bate-te-ar dumniezău! Nu, nu la asta mă refer, și nici la Scribd, unde poți fenta foarte simplu taxa lunară… Cum adică s-o fentezi? Păi, faza e că în secțiunea Documente de pe Scribd omii au încărcat versiuni PDF ale unor cărți faine, aflate încă sub copyright, și le poți descărca dacă dai și tu ceva la schimb, adică dacă încarci orice document. Nu-i frumos, știu, dar când te-ncurcă nevoia și mori dacă nu faci rost de nu-ș ce carte, poți să apelezi la varianta asta, că n-o fi foc.

Dar nu despre Scribd nu voiam să-ți povestesc azi, și nici despre 101books.ru, o mică librărie de cărți digitale disponibile gratis (în unele PDF-uri e cam debandadă, lipsesc litere, dar dacă îți place să citești în condiții dure, nu-i bai). Iar dacă o să-mi zici de Gutenberg Project, o să înclin politicos din cap și o să-ți răspund, sigur, e o sursă minunată de cărți vechi pe care ori le-am citit deja, ori n-am nici cea mai mică intenție s-o fac prea curând. Este însă foarte utilă sursa asta pentru research, așa că o să-ți mulțumesc pentru sugestie, apoi o să-mi dreg vocea și-o să zic așa:

-Poți să-mprumuți gratis cărți digitalizate, aflate încă sub copyright, de pe archive.org.

Și tu o să zici:

-Uau, rockozaur, asta-i ca mai tare chestie de când s-a inventat mersul pe jos! Ce fel de cărți?

Și eu, uitându-mă lung undeva în dreapta, o să zic așa:

-Păăăăăăăi, de Deena Weinstein, de exemplu. Tocmai am împrumutat Heavy Metal: A Cultural Sociology, pentru că nu-i de găsit cartea asta prin librăriile noastre și o caut de ani de zile. Bine, aș fi putut s-o cumpăr de pe Amazon sau Book Depository, dar am ținut morțiș s-o citesc for free și acum am, în sfârșit, ocazia.

-Ești zgârcită?

-Prefer termenul chibzuită. Oricum, luna asta am cheltuit deja în jur de o sută de lei pe cărți.

-Deci ești zgârcită. Mă rog, și ce alte cărți mai sunt acolo? Și cum fac să le citesc? Le pot descărca?

-Stai mai ușor, că nu dau turcii, bre. Au o grămadă de cărți, mie mi-au mai atras atenția câteva, de exemplu Please kill me : the uncensored oral history of punk, Against Oll Odds : My Story (autobiografia lui Chuck Norris, motherfucker!) și The Inklings : C.S. Lewis, J.R.R. Tolkien, Charles Williams, and their friends. Unele volume sunt disponibile oricând, altele pot fi împrumutate pentru două săptămâni, fără niciun fel de taxă, iar pentru altele trebuie să te înscrii pe lista de așteptare, că-s deja împrumutate de alții. Nasol e că n-o să-ți spună câți sunt înaintea ta, și eu nu m-aș baza prea mult pe faptul că o să apuc să citesc vreuna dintre cărțile alea pentru care trebuie să stau la coadă, dar într-un fel îmi place ca o carte să aibă un anumit nivel de inaccesibilitate.

Sistemul e simplu. Îți faci cont la biblioteca archive.org aici, apoi te scarpini în cap și-ți zici, OK, și acum eu cum mama lu’ proces verbal găsesc ceva, sau mă asculți pe mine și faci în felul următor:

Dai click pe cărțulie în partea stângă a meniului, apoi în dreapta ai Books to Borrow, la Colecții.

cărți gratis online

 

 

Click din nou, țac apar toate cărțile pe care le poți împrumuta. Filtrează-le cum vrei, după anul publicării, după gen, limbă, disponibilitatea pentru împrumut, și alege-ți povestea care vrei să-ți țină tovărășie următoarele treisprezece zile. Cartea poate fi și descărcată, că poate nu vrei să stai mereu pe net, dar asta nu înseamnă că o poți păstra forever. Mai întâi instalezi Adobe Digital Editions, iar cartea va fi disponibilă tot două săptămâni.

 

cărți gratis online

 

Ei, și dacă bibliotecile fizice îți dau voie să împrumuți, de obicei, maxim trei cărți, de la archive.org poți avea maxim cinci cărți împrumutate în orice moment. Ai terminat una, o returnezi (e un buton acolo, o să-l vezi), și împrumuți alta. Numai bucurii!

Sunt 557.000 de cărți în engleză disponibile pentru împrumut în aceasă frumoasă dimineață, și m-am întrerupt de douăzeci și patru de ori în timp ce scriam acest minunat articol ca să scotocesc prin rafturile virtuale. Am mai împrumutat o carte după care tânjeam eu tare, Deep Throat, cu Linda Lovelace, și cred că mă așteaptă un lung șir de nopți nedormite, că și-așa erau prea multe alea șase ore de le dorm între zile.

Așa că, de ciudoasă ce sunt, am zis să vă spun și vouă cum puteți să vă umpleți timpul cu și mai multe cărți, ca să nu mai știți de capul vostru.

Cu plăcere!

 

 

4 comentarii la „Cum poți citi gratis online cărți aflate sub copyright

  1. Hercule

    Pana acun vreo doi ani se mai putea citi (Google books) una dintre cartile lui Bernard Montorgueil, “Barbara”. Cu… ilustratii. 😉 (a mai scris si altele)

    C’était près de Hambourg, la ville du monde où
    fleurissaient le plus librement le plus de passions
    étranges, dans cette célèbre « Maison des Amazones »
    que dirigeait Frau Doktor Gutlieb. Venues souvent de
    fort loin, là se rencontraient, lesbiennes ou non, toutes
    sortes de dominatrices férues de cruautés perverses
    ou amateurs de plaisirs raffinés. Quels que fussent
    leurs goûts, elles se savaient assurées d’y trouver,
    toujours disponibles pour les satisfaire, un choix
    d’esclaves bien dressés et d’une parfaite qualité. En
    effet, sauf quelques jeunes garçons « pensionnaires »,
    momentanément séquestrés sous des prétextes
    éducatifs, les esclaves qu’on trouvait dans la maison,
    en faisaient volontairement partie ou s’y rendaient de
    leur plein gré.

    https://parisolympiapress.com/2016/02/03/books-for-tradebernard-montorgeuil-barbara-volume-2-les-jardins-des-delices-des-supplices-editions-bel-rose-rotterdam-1970/

  2. Cristina

    Io tot la ruși mai merg, dară alt site: http://gen.lib.rus.ec/

    Altfel, bre, deci old school, nu așa: pe undernet. Știi când eram tinere și stăteam pe mIRC? E, încă mai e utilă povestea, cu un progrămel numit pidgin instalat și apoi accesat canalu #bookz unde găsești și ce nu vrei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.