how not to hate your husband after kids cover
Cărți despre motherhood

Cum să nu-ți urăști soțul după ce faci copii

O carte cu titlul Cum să nu-ți urăști soțul după ce faci copii nu-ți ajunge din întâmplare în mâini, drept lectură relaxantă de weekend. E clar că în spatele ei stau cel puțin câteva dispute aprinse cu consortul, însoțite de vreo două, trei îmbufnări serioase și cel puțin o căutare pe Google referitoare la bărbații care nu spală vasele și nici nu schimbă scutece.

Eu, de exemplu, am început s-o citesc după ce ne-am întors de la Profi, unde m-am ciorovăit cu Mr. Huge  pentru o sacoșă. Pe bune, cum să mă-ntrebi cu dezamăgire-n glas dacă „n-am luat și eu o sacoșă” de acasă, după ce eu am fost aia care a pregătit puradelul pentru plimbare, a hrănit pisica și-n plus, s-a pieptănat, ca să nu bage spaima-n oameni, în timp ce tu n-ai avut altă treabă decât să-ți cauți IQoS-ul pe birou? Partea bună e că nu m-am măritat cu Mr. Huge doar pentru că am rămas borțoasă, ci pentru că mie chiar îmi place tipul. D-aia, când ne-am întors de la Profi, am căutat repede pe Google o carte despre cum să nu te războiești cu soțul după ce faci copii.

how not to hate your husband after kidsAșa am găsit cartea asta a lui Jancee Dunn, o tipă haioasă care și-a petrecut mulți ani din viață scriind pentru revista Rolling Stone și intervievând celebrități. A scris How Not to Hate Your Husband After Kids după ce s-a născut fi-sa, iar bărba-su a devenit, dintr-un tip decent și modern, un reprezentant al curentului desuet „femeile fac treaba în casă, iar bărbații se relaxează”.

Am fost surprinsă să mă regăsesc în multe dintre situațiile prezentate în carte, deși, la drept vorbind, mă miram și eu ca să mă aflu-n treabă. Știam foarte bine că peste tot în lume femeilor le revine partea leului din munca în gospodărie, chiar dacă în ultimele decenii bărbații au început să mai miște, totuși, câte un aspirator sau un mop prin casă. Oricum, puțin probabil să le miște fără să fie rugați (frumos, cu complimente și cadou o statuie de dimensiuni medii) de parteneră să o facă.

Asta-i realitatea: atât femeile, cât și bărbații percep sarcinile gospodărești drept responsabilitatea femeilor (trăiască tradițiile patriarhatului), în timp ce bărbații, dacă nu-s ocupați cu vreun război sau cu vânarea mamuților, se pot odihni și juca pe calculator în voie. După ce familiile se măresc cu niscai aprigi consumatori de lăptic, și volumul de muncă se mărește considerabil, iar surplusul cade, mai mult ca sigur, tot în cârca femeii, fie că stă acasă cu copilul, fie că lucrează.

Dezechilibrul ăsta duce deseori ori la scandal în cuplu, ori la resemnare din partea femeii. De multe ori nu pare să funcționeze nicio tactică de convingere a masculului să pună mâna pe coșul cu rufe murdare, iar dacă unele dudui mai trec la catastif câte o victorie din când în când – nu-mi vine să cred! Dorel și-a spălat singur farfuria – asta nu garantează că lucrurile vor continua la fel de frumos. De obicei, după ce masculul își spală singur farfuria, vine la femelă și-i cere laude sau chiar un blow job. Va nota în calendar ziua când și-a spălat singur farfuria și o va celebra cu băieții la bere în fiecare an.

Cartea lui Jancee, How Not to Hate Your Husband After Kids, aduce niște explicații foarte utile pentru comportamentul masculilor când vine vorba de dinamica de cuplu în contextul domestic și – foarte important! – cu niște strategii de gestionare a situațiilor de criză preluate din, țin-te bine, protocolul FBI pentru rezolvarea conflictelor.

Așa am aflat, de exemplu, de ce, când nevasta trântește cu sete tigăile și ușile dulapurilor din bucătărie, masculul nu se prinde neam că ar trebui să-și miște curul de pe canapea, unde zace de ore în șir, și să toace niște ceapă. Pare-se că bărbații nu-s la fel de buni la detectarea emoțiilor pe fața și în comportamentul partenerei precum femeile, pentru că, din perspectiva evoluției, ei nu au petrecut milioane de ani crescând bebeluși și încercând să ghicească din mimica feței și postura corporală ce dracu-i deranjează de plâng întruna. În schimb, bărbații sunt ași la „cititul” emoțiilor altor bărbați, precum furia, pentru că asta reprezenta un avantaj pe vremea comunităților de vânători-culegători.

Conform cărții și rugăminților repetate ale fiecărui mascul certat că nu a ghicit din uitătura femelei și din concertul de oale și oftaturi că e momentul să contribuie cu ceva la pregătirea cinei, tot ce trebuie să facă femela nervoasă e să-i spunã bãrbatului concret ce vrea de la el. „Băi, Dorele, toacă și tu ceapa aia. Solzișori.” Iar tot ce trebuie să facă masculul ca să detensioneze situația după ce strigă nevesti-sii, din living, ca un nemernic, că vrea și el o bere, e să aplice câteva tactici folosite, de regulă, în negocierile de ostatici. Ar putea, de exemplu, să parafrazeze replica soției l:„Da’ ce crezi, Dorele, că io-s servitoarea ta? Ia-ți singur berea, putoare ce ești!”. Adică să spună ceva de genul „Te îngrijorează raportul de putere dintre noi și ai prefera să îmi iau singur berea.” În felul acesta arată că înțelege perspectiva soției, ceea ce o va dezarma. O va ajuta, apoi, să-și identifice și eticheteze emoțiile: „Draga mea, cred că te supără faptul că te-am rugat să-mi aduci o bere în timp ce tu erai ocupată cu gătitul”, apoi va exprima ce simte într-un mod neprovocator, folosind afirmații la persoana întâi: „Îmi este foarte greu să-mi dau seama ce ar trebui să fac ca să îți ușurez munca”.

Jancee mai vine cu câteva insighturi prețioase și în chestiunea implicării copiilor în treburile casnice și povestește o experiență interesantă cu o organizatoare profesionistă. Ce caută organizatoarea profesionistă în poveste? Păi, cu cât ai mai puține lucruri de curățat și aranjat prin casă și cu cât sunt mai organizate alea pe care le ai, cu atât e mai puțin de muncit și, implicit, cu atât sunt mai puține ocazii de ceartă în cuplu. Cu alte cuvinte, cartea abordează din mai multe puncte potențialele conflicte legate de gospodărie, dintre parteneri heterosexuali, și chiar oferă instrumentele necesare gestionării lor.

Mi-a plăcut mult cartea asta și m-a amuzat foarte tare. După ce-am citit-o am început să-i spun lui Mr. Huge exact ce avem de făcut prin casă și, dacă sunt mai multe task-uri, îi prezint opțiuni. Omul e foarte receptiv și, în ultima vreme, am împărțit între noi treburile, iar eu chiar am impresia că reușim să ne gospodărim cumsecade. N-am pretenția să nu mai aud vreodată întrebări impertinente, precum aia cu sacoșa, dar l-am instruit pe Mr. Huge în tacticile de negociere ale FBI și acum știe cum să mă dezamorseze când mă umple de draci.

Cel mai important lucru pe care l-am învățat, însă, este să renunț la formulările de tipul „ajută-mă să fac curat în dormitor”. Nu e treaba mea by default să fac curat în dormitor, așa că partenerul nu „mă ajută”, ci se achită de partea lui de responsabilitate. Dacă vrem să scăpăm de obiceiurile astea proaste de pe vremea lui Moise și să punem femela și masculul pe picior de egalitate, e musai să ajustăm, mai întâi, limbajul și să acceptăm faptul că muncile casnice sunt responsabilitatea tuturor celor care locuiesc în casa respectivă.

Găsești cartea How Not to Hate Your Husband After Kids la Elefant.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.