Motherhood

După 17 luni de mămicie

Holy mother of crap! Dacă-mi ziceai în prima lună de mămicie că nu, lucrurile nu vor fi din ce în ce mai ușoare după ce mai crește bebe, cred că mă duceam pe câmpii. Păi atunci puneam Dinozaurele în pătuț la somn sau o țineam ore în șir în brațe, iar eu mă uitam la filme. Singura mea grijă reală era să-mi cresc producția de lapte. Mă chinuia nesomnul, într-adevăr, și totul era incredibil pentru mintea mea neobișnuită să se gândească măcar la copii, darămite să creeze un safe, loving space pentru unul.

Dar copilul meu dormea foarte mult atunci, stătea unde-l puneam și era, mai mult sau mai puțin, un ghemotoc relativ calm. Acum, după aproape un an și jumătate, dormim amândouă de rupem, că împărțim o saltea și alăptarea se petrece-n somn, dar… Cum să zic.

Dinozaurelul are personalitate cu carul, bre. La puradei, asta se traduce prin tantrumuri, NU-uri by default și multă #rezistență (la schimbat, îmbrăcat, dormit etc.). Plus că e într-o fază super needy, stă lipită de mine și greu mă lasă să fac ceva prin casă. Știu că e ceva temporar, așa cum a fost și plânsul la vederea bărbaților (săracii bunici, cum îi vedea, cum porneau lacrimile și urletele). Doar că, na. A trebuit să devin expertă în multitasking hardcore. Acum pot să gătesc în timp ce mă joc cu Dinozaurelu’ în timp ce mănânc în timp ce spăl vasele în timp ce o întreb pe Mișu ce naiba vrea de miaună întruna.

De gătit nu mai zic. Sunt o mamă d-aia enervantă care folosește semințe chia, are amaranth în cămară, știe 10 rețete cu ovăz, coace brioșe, face ciorbițe și chifteluțe (dar numai pentru puradel, că noi mâncăm pachet de la părinți). Am învățat Dinozaurul la papa sănătoasă și acum nici nu se uită la pufuleți sau gustărele pentru copii. Chiar stăm bine la capitolul păpică, deocamdată. N-am făcut diversificare clasică, am detestat piureurile de la început și am preferat să adaptez metoda Baby Led Weaning la familia noastră. Toți alergenii introduși în primul an, mestecat bucățele de la 7-8 luni, în timp ce mami îmbătrânea câte un an la fiecare masă, rememorând pașii pentru primul ajutor în caz că se îneacă puradelul. A fost ok. S-a descurcat bibicul. Acum trebuie să-i ofer trei mese și două gustări zilnic că altfel se lasă cu scandal.

Oricum face scandal din orice. Am închis robinetul când ea încă mai voia s-o spele pe Mau (pisicuța din lemn)? Scandal. Îi dau jos tricoul murdar pe care-l poartă de două zile, dar care e AL EI? Scandal. I-a intrat o geană în ochi? Scandal. S-a plictisit în scaunul auto? Scandal. Vrea țiți și o rog să aștepte până beau și eu o gură de apă? Scandal. Îi e foame? Scandal. Îi e sete și a uitat să zică Apă? Scandal. Am obosit s-o fac păsăroi prin casă? Scandal în timp ce flutură mânuțele ca o vrabie. Îi scot mucii care nu o lasă să respire? Scandal cu muci.

Ai prins ideea.

Băi, și urlă Dinozaura de-mi stafidește creierul. Are un țignal spectaculos. Ce Manowar, tălică, na la fii-mea decibeli cu caru’. Problema mea nu e că țipă, că și Tom Arraya țipă și îmi place, dar mă oftic că țipă black metal așa, iar eu îs cu trashăraie și deathăraie. Ei, o să treacă și faza asta, Rockozaure, stai oleacă să mai învețe cuvinte, să exerseze vorbitul… Mă încurajez și eu, ce să fac.

Știe să spună multe cuvinte, dar cel mai clar îl spune, ai ghicit, pe Nu. Bine, zice frumos și Mauuu, Ham, Papa, Apa, Uite și Du-te. De înțeles, înțelege prea multe pentru binele meu. Încerc să nu mă plâng de față cu ea, aștept să adoarmă și fug la ta-su cu jalba.

Mi se pare foarte mișto că trebuie să-i explic chestii. Chestii comune, care pentru mine au sens, dar care pentru ea sunt, deocamdată, incomprehensibile. Așa am ajuns la niște definiții tare dubioase, de exemplu:

Ciocolata e ceva de papa care-ți strică dinții. Unii oameni aleg, totuși, să mănânce ciocolată. Asta înseamnă că trăiesc periculos.

Îmi mai place că Dinozaura mea timorează băiețeii. Chiar și pe cei de 3-4 ani. Se uită la ei foarte atentă, de aproape. Fix. Mult. Ca și cum le-ar zice, băi, pișpirică, vezi că sunt cu ochii pe tine. Ai grijă ce faci. Că mami zice că din cauza patriarhatului se duce dracu’ lumea. În rest… cam greu cu împrietenitul la vârsta asta. Pe de o parte pentru că ea nu poate socializa încă. Pe de altă parte pentru că eu sperii mămicile după ce le zic că ne plimbăm prin cimitir. Dar chiar e fain în cimitir. Umbră, băncuțe, liniște, băbuțe.

Ne uităm mult la excavatoare. Betoniere. Macarale. E mare fană utilaje. Cât a fost șantier lângă blocul nostru ne înființam acolo și urmăream activitatea. Pfoa, uite basculanta! Uite tractorul compresor! Ne făceau muncitorii cu mâna. Era frumos, ce să mai. Jucăriile ei preferate sunt, bineînțeles, excavatorul și buldozerul. Are și păpuși, dar le ignoră.

Ieri, la plimbare, luase cu ea o păpușă frumușică, Dulcinica. Mă rog, eu o luasem, zic, Evuș, o luăm și pe Dulcinica? Mi-a zis în treacăt Da, și afară a trântit-o pe caldarâm de numa’, că Dinozaurele avea treabă cu o trotinetă din aia mare.

Ne uităm rar la ecrane, dar ne mai uităm. Cu tăticu’ se uită la Tom și Jerry. Eu îi arăt filmulețe cu ea, cu animale și cu… excavatoare și tractoare. Am găsit un canal pe Youtube cu un tătic fermier american care creează tot felul de experiențe faine cu utilaje mari și tractorașe mici, de copii, pentru toddlerii lui.

Nu degeaba îi compusese ta-su poezie când era Dinozaurelu’ proaspăt:

Bebe are un buric

N-are două, că e mic.

Când s-o face bebe mare,

Poa’ să aibă și tractoare!

 

Cât despre mine, ce să zic. M-am făcut roșie-n cap, dacă m-aș pieptăna vreodată mai des aș fi chiar cool. S-a deschis salon la parterul blocului, poate o să ajung totuși pe-acolo vara asta, să mă tund frumi. Mă tunsesem singură prin toamnă și mi-a ieșit ca dracu’, că oi fi eu multitaskeriță, dar nu pot să-mi tai părul și să acord simultan atenție unui bebel.

Mi se năzărise la începutul anului să fac cont de home deco pe insta cu poze de la noi de-acasă. Cu DIY-uri, industrial furniture, d-astea. Dar nu luasem în calcul că înaintea împozatului tre’ să deretic. Să șterg praful, să adun jucăriile. M-am chinuit vreo 2 luni să curăț câte un colțișor pentru poză, în timp ce restul casei era horror, dar m-am oprit, că-mi complicam viața.

De citit, citesc/frunzăresc cărți de (gentle) parenting și de geopolitică. M-am speriat tare cu războiul ‘ulii, am stat cu rucsacii de urgență lângă ușă, gata să fug cu copilu’ în orice clipă. Până s-a îmbolnăvit Dinozaurul de două ori într-o lună și-am zis Ștop! Fără stres că uite, afectez imunitatea copilului cu laptele meu plin de cortizol. Mănânc aiurea și nu e ok, noroc că-mi place cum arăt și nu țin morțiș să slăbesc. Mă mai gândesc uneori Băăăi, ejti nebună, ce-i cu responsabilitatea asta uriașă de a crește un copil pe umerii tăi?! Și-atunci îmi iau o bere fără alcool, o halcă de ciocolată, și mă duc la bărbată-meu să-l întreb dacă și el are momente din astea în care îl lovește realitatea că fuckin’ shit, suntem 1000% responsabili pentru viața omulețului ăsta delicios. Îmi zice că da, i se mai întâmplă și lui. Și-atunci parcă, parcă mi-e mai ușor.

 

 

 

 

2 comentarii

  • Xiron Xin

    Mno. Am râs șam plâns și pormă ear am râs și meam mușcat degețelu mic de la stânga. Da’ doar umpiq. Cic’așa făceam la un an juma când nu făcea genitoarea ce voiam eo: îm mușcam gegetu pân’la sânge. Mdeh, bedesemist de mic.
    Really now – I luv how this living story is developing – Your Story
    🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.