Meniu Închide

Elif Șafak și cele șapte pricini pentru care o îndrăgesc

Prima pricină încă mă încape la fix, deși o am din copilăria petrecută cu spatele lipit de aragaz, citind Povești nemuritoare. Într-o zi, o gașcă de zmei huligani și vrăjitoare obraznice mi-a aruncat în cap un bulgăre de plămadă. Imaginația a început să mi se umfle, ochii mi s-au aprins și mi-au copt pe dinăuntru cea mai bună pîine din care-am gustat vreodată. De-atunci tot înfulec din povești și nu mă satur, noroc că a venit Elif Șafak, și-a suflecat mînecile cămășii de mătase neagră și-a început să-mi frămînte un aluat parcă mai pufos și mai gustos decît cel de dinainte, i-a pus stafide și bucățele de rahat cu lămîie și l-a făcut cozonac.

Știu că sunt oameni care cred că Elif Șafak e doar o scriitoare, dar cum să fie doar atît cînd eu mă înfrupt din cozonacul ei și simt pe limbă cele mai frumoase povești? Nu știu, poate că eram prea flămîndă cînd a ajuns Elif la mine, sau eu la ea, încă ne ciondănim în privința asta, dar un lucru e clar. Cozonacii lui Elif țin de viață, țin de iubire, țin de vis, țin și de foame, pe deasupra, cu zahăr pudră.

A doua pricină n-are stare, se plimbă încoace și-ncolo fluturînd o baghetă, înfoindu-și poalele mantiei, murmurînd și gesticulînd. Nu-i lucru ușor să împrietenești poveștile între ele și să le înveți să aibă încredere unele în altele, atunci cînd se urcă una pe rîndurile celeilalte, care stă deja pe cuvintele alteia, care se sprijină pe o temelie din litere și imagini. Elif e o mare vrăjitoare, iar puterile ei sunt nemăsurate, înspăimîntătoare chiar, pentru cei care cred că poveștile apar din nimic și rămîn înțepenite, fiecare în găoacea ei.

A treia pricină se poartă în negru, cu părul prins la spate și cu o piatră mare, azurie, atîrnată la gît. Vorbește în interviuri despre mama și bunica ei, despre misticism și tradiții, despre cum viața nu trebuie să fie niciodată mai prejos decît interpretarea cuiva a unei religii. Despre cum femeile citesc cu pasiune și recomandă cărți cu pasiune, despre cum în Turcia aproape 80% din cititorii de literatură sunt femei, despre cum poveștile se transmit din generație în generație prin femei și despre cît de nemulte sunt femeile care scriu poveștile astea.

A patra pricină e răsfățată, îmbuibată cu bunătăți, cu baba ganoush, șerbet și sărmăluțe în foi de viță, cu zaharicale și orez cu lapte, e ispitită cu tomuri vechi, legate în piele, doldora de secrete. A patra pricină se desfată într-o lume unde copacii se hrănesc cu lapte, animalele clipesc cu înțelepciune și oamenii, oricît de răi ar fi, se îndulcesc cu iubire precum ceaiul amar cu o linguriță de miere. Elif deschide larg ușa poveștilor ei, își încîntă cititorul, îl ferește de spurcăciuni, de urît, de cuvinte cu gust rău, și nu-l lasă să plece decît după ce se asigură că știe ce drum să apuce, ba îi mai dă și merinde, să aibă în călătorie.

A cincea pricină se plimbă cu voluptate între dinți și limbă, apoi poposește în leagănul obrazului și se lasă cercetată la gust și înțeles, pentru că Elif folosește cuvintele ca pe zaharicale cu miez de tîlc.

A șasea pricină mi-e împletită pe dinăuntru și n-o pot desface. Nu vreau. M-am îndrăgostit.

A șaptea pricină e a celor șapte cărți pe care le-am citit. Sfîntul nebuniilor incipienteCele 40 de legi ale iubiriiBastarda IstanbululuiLapte negruOnoarePalatul puricilor și Ucenicul arhitectului. Le-am citit și am înțeles că ce simt pentru Elif Șafak trebuie spus în gura mare, pentru că așa se face cînd iubești, împărtășești dragostea ta cu toată lumea.

În plus, sunt femeie și recomand cărți cu pasiune 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.