Emily of New Moon Russian Dolll
Din bibliotecă

Emily of New Moon – O carte tare frumoasă, despre care am aflat dintr-un serial de pe Netflix

Emily of New Moon referintăAm văzut acum vreo două săptămâni Russian Doll pe Netflix, cu blonda aia mică, țâțoasă și creață din Orange is the New Black și mi-a plăcut că mi-a recomandat o carte mișto. Nu-i așa că ți se face inima cât pâinea la 5 lei când te uiți la un film și-un personaj pomenește o carte și după aia tu citești cartea aia și-ți place nu doar pentru că a fost menționată-ntr-un film (că și aia cu Shades of Grey a fost menționată la greu, dar asta n-o face mai ușor de înghițit), ci pentru că e chiar foarte, foarte bună?

Carevasăzică, așa am cunoscut-o pe Emily Of New Moon. Natasha Lyonne, o actriță care-mi place pentru că nu-i pe craca ei și se manifestă zgomotos și răgușit, a creat un serial în care cartea asta a jucat un rol destul de important. Evident, trebuia s-o citesc. Și-am citit-o imediat după ce-am terminat serialul, pentru că a fost publicată în 1923 și relativ recent a intrat în domeniul public, so it’s free.

coperta emily of new moonEmily of New Moon e o carte pentru copii scrisă de autoarea canadiană Lucy Maud Montgomery, iar subiectul, la prima vedere, te ține puțin la distanță, că-i cu o orfană năpăstuită. Nu mi-au plăcut niciodată cărțile cu orfane năpăstuite, dar asta nu-i siropoasă deloc, ci funny și foarte, foarte plină de copilărie. Adică, cum să-ți zic eu. Când am citit-o, m-am simțit din nou ca atunci când eram mică și stăteam ciucită pe scaunul din bucătărie, făcându-mi temele cu spatele lipit de aragaz.

Emily e o puștoaică isteață căreia-i plac pisicile, își dorește un breton și vrea să devină scriitoare. După ce rămâne singură pe lume, e adoptată cam cu de-a sila de o babă acră din familie și se mută cu ea și cu alte două rubedenii: o fată bătrână și-un tip simpatic care căzuse-n cap când era mic. Bineînțeles, intră în tot felul de buclucuri care se rezolvă într-un fel sau altul, dar atmosfera poveștii este atât de curată și plină de o libertate care azi îmi pare imposibilă, încât pe bune că merită s-o citești când ai nevoie de-un reset. La drept vorbind, nici americanilor nu li s-a părut suficient de ancorată în realitate- cel puțin nu în realitatea lor. Acțiunea cărții se petrece pe insula Prințul Eduard, din Canada, o zonă de-a dreptul înapoiată pentru americanii agitați și progresiști. Dar tocmai d-aia mi-a plăcut. Că-i molcomă.

Și că-i cu pisici. Pisici grase pe care le chema Mike, Saucy Sal (bine, asta nu era grasă), Smoke și Buttercup.

Și mi-a mai plăcut că Emily vrea să fie faimoasă și că scrie mult de tot și că face multe greșeli gramaticale pentru că nu are un dicționar. La un moment dat primește un dicționar și nu mai face chiaaaar atât de multe greșeli.

Lucy Maud Montgomery – autoarea – a scris și ea mult de tot și a devenit faimoasă. Pe lângă seria Emily (Emily of New Moon e de fapt prima carte dintr-o trilogie) a mai scris seria Anne of Green Gables -o operă clasică pentru copii și numeroase povestiri.

Mi-ar fi plăcut să am mai mult timp liber ca să citesc ambele serii, și cu Emily, și cu Anne… dar n-am. Oricum, mă bucur nespus că mi-a ieșit în cale Emily of New Moon și mi-a ținut de urât trei seri urâte de iarnă care parcă nu se mai termină.

Ah, da. Și serialul mi-a plăcut, dar ăsta era cu o orfană pitică, bețivă și depravată. Sunt un om cu preocupări complexe, ce vrei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.