Despre moartea sughită a lui J.K. Rowling

Ziceau Divertișii mai demult o glumiță cu „moartea sughită”, dar asta n-ar trebui să aibă vreo legătură cu primul roman pentru adulți al lui J.K. Rowling, „Moarte subită”. Lucrurile nu-s deloc amuzante în carte, oamenii mor și sunt înmormântați după foarte mult timp. Bine măcar că nu zace mortul pe masa din odaia bună 3 zile, ca la mine la țară.

Am terminat de citit acum câteva ore și acum stau întinsă pe un prosop roșu, în mijlocul camerei. Încerc să-mi dau seama dacă mi-a plăcut cartea. Mai lovesc din când în când cu picioarele în cutiile goale de iaurt degresat pe care le-am lăsat de izbeliște pe jos. Sunt o cititoare la dietă, deci o cititoare deprimată ca dracu’. Ăia din carte mâncau, Howard avea un magazin de delicatese, Samantha bea vin, puștii fumau, niște „elemente” se drogau, nu c-aș ține morțiș să-mi bag în venă, dar măcar o înghețată, acolo… Of.

J.K. Rowling, carevasăzică. Și „Moarte subită”. „Casual Vacancy” în original.

Păi, mă, ce să zic. „Moartea subită” arată ca o carte scrisă de o englezoaică fără griji, bogată de să nu poată duce, căreia i-a venit la un moment dat o idee în avion: Hm, ce-ar fi dacă aș transforma cel mai plictisitor lucru din lume -niște alegeri locale, într-o poveste complicată care bifează toate subiectele sensibile și controversate -drogurile, sexul fără prezervativ, angoasa unei MILFe, sexul oral cu un mascul obez, violența în familie, moartea stupidă -și sughită, of course?

De ieșit, i-a ieșit bine, zic eu, chiar dacă primele pagini m-au amorțit suficient cât să adorm cu capul pe carte. Poate că, într-adevăr, ar fi putut tăia destul de mult din poveste fără să pară ciuntită, mai ales în părțile cu detalii de politichie. Am plâns nițel la final, nu prea am râs, m-am enervat foarte tare pe Howard și Shirley, care seamănă perfect cu bătrânii condescendenți, bârfitori și înfumurați de pe la noi, pe Simon l-aș fi bătut numa-n cap și Samantha mi-a plăcut cel mai mult, că ea era MILF.

Stai să mă mut pe canapea și să desfac o bere că merge la dietă, ba chiar ajută la slăbit. Cel puțin pe mine mă ajută, că altfel mă umflu de nervi.

După ce-am citit cartea, m-am uitat la miniseria Casual Vacancy și Barry Fairbrother mi s-a părut foarte sexy. Toți actorii erau altfel decât îmi imaginasem eu personajele, iar povestea suferise un complete makeover datorită scenaristei Sarah Phelps. Cu toate astea, mi-a plăcut și miniseria, deși mă gândeam fuck, oare ce-o fi fost în mintea lui J.K. când și-a văzut unele personaje eliminate pur și simplu din poveste?

Cum te simți după ce scrii cinci ani un roman, apoi vine cineva și îți dă niște bani ca să-l lași să scrie el povestea ALTFEL? Partea cu banii e mișto, dar partea în care îți lași personajele pe mâna unui străin, să le facă ce vrea, să le pună-n gură niște cuvinte la care tu nu te gândiseși, mă îngrozește. Ce bine că nu sunt J.K. Rowling, ca să trec prin așa ceva, că nu știu ce mă făceam!

Dacă vrei să citești „Moarte subită” doar pentru că ai auzit că e cu sex, las-o baltă sau schimbă-ți motivația. J.K. bifează niște chestii mai mult sau mai puțin scandaloase în carte pentru că d-aia, nu pentru că ar fi vrut sa demonstreze că știe cum e cu sexul și în niciun caz pentru că povestea ar fi suferit dacă n-ar fi menționat filmele porno. Mă bucur că există cartea asta, pentru că o să revin la ea ori de câte ori vreau să văd o poveste excelent structurată, cu tehnici stilistice și narative de o finețe impecabilă.

Iar când o să vreau să văd un englezoi pitic,cheluț și sexos, pentru că sunt o duduie cu gusturi complexe, o să mă uit la miniserie.