12 obiceiuri ecologice pe care le-am deprins și cum îmi afectează viața

Bre, știi ce cred eu? Că trebuie să avem cât mai multe obiceiuri ecologice. Prea ne-am făcut de cap și o să ne sufocăm în plastic – asta dacă încă o să mai avem ce respira.

Nu-i suficient, bineînțeles, să luăm măsuri pe cont propriu. Schimbarea către o economie sustenabilă trebuie să plece de la marile companii producătoare. Dar până atunci nu mi se pare deloc logic să stau cu mâna-n sân, că așa n-o să se schimbe niciodată nimic.

Acum vreo doi ani vorbeam cu o prietenă despre cât de dificil e să reciclezi plastic sau chiar să eviți plasticul, în speță peturile. Eu mă chinuiam să găsesc soluții (cana filtrantă, automatele Sigurec pentru reciclare), ea prefera să nu facă nimic și să cumpere în continuare apă la pet, apoi să arunce peturile în gunoiul menajer. Ba chiar spunea asta cu oareșce superioritate, la modul –  statul trebuie să se ocupe, de ce să mă obosesc eu să fac ceva?

M-am enervat și ne-am certat atunci. M-am simțit de parcă ar fi venit la mine acasă și s-ar fi căcat în sufragerie. Măcar căcatul e biodegradabil.

Fiecare dintre noi trebuie să se străduiască să-și schimbe comportamentul de consum, adică să evite produsele din plastic (cu durată scurtă de viață)/produsele ambalate în plastic și să susțină magazinele și brandurile care oferă opțiuni less spre zero waste și pe cele care au, în general, o politică eco-friendly.

Să renunțe definitiv și irevocabil la produse de unică folosință, să refolosească, să repare și să trocuiască obiecte, să nu mai cumpere atâtea prostii, că acumularea de obiecte n-a împlinit niciodată pe nimeni.

Să fie, cum zicea Mahatma Ghandi, schimbarea pe care vrea s-o vadă în lume.

Dar azi nu-i ușor să trăiești în armonie cu mediul înconjurător.

Trebuie să te dai peste cap să faci ce trebuie – să colectezi separat deșeurile în mod corect, să cauți cele mai eco variante ale produselor necesare, să faci tot felul de mișculații gastronomice ca să eviți risipa alimentară, să te cari mereu cu sacoșa textilă-n geantă, să plătești mai mult ca să-ți fie livrate colete cu umplutură de hârtie în loc de plastic – deși nici hârtia nu e un material sustenabil – și când tragi linie, toate eforturile astea echivalează cu o picătură de apă în ocean. Bașca, uneori opțiunile cele mai prietenoase cu mediul sunt cele mai dușmănoase cu tihna și timpul omului.

Uneori mă simt descurajată și copleșită.

Da, aș economisi mai mult timp dacă aș face alegerile greșite, rele pentru mediu, dar care sunt la îndemână. Și uneori le fac, pentru că am alte priorități și îmi mai și doresc foarte mult să n-o iau razna. Deci da, mai cumpăr cașcaval și șuncă în țiplă, nu în hârtie, când merg la Mega, iar tanti de la mezeluri nu e la tejghea și nici nu apare după 2 minute. Timpul pe care-l pot petrece acum departe de bebe e foarte, foarte scurt și se lasă cu scandal dacă țîțele nu-s prezente când vine fomica.

Și da, mai arunc mâncare, pentru că avem părinți care nu pricep, deși le spunem întruna, că ne e imposibil să terminăm 4 litri de ciorbă în câteva zile. Bine, nici nu vrem să facem asta, că-i trist să mănânci 3-4 zile la rând aceeași ciorbă de perișoare.

Important, zic eu, e că încerc să exist fără să distrug prea multe prin jur.

important mai e și că o dată am rușinat o babă care a rupt o floare de cireș ca s-o miroasă zâmbind tâmp. Răul fusese deja făcut, dar cine știe, poate că în primăvara următoare baba a mirosit florile de cireș direct de pe ramuri. Sper.

Așa că hai să-ți povestesc despre cele 12 obiceiuri ecologice pe care le-am adoptat și cum ne afectează ele familionul (adică pe mine, pe Mr. Huge, pe Eva aka bebe Dinozaure și pe Mișu).

1. Bem apă de la dozator

Am făcut abonament la Aqua Naturel și acum am la dispoziție apă rece, apă fierbinte pentru ceai și apă la temperatura camerei, pentru când se inflamează gâlcile. Rulăm câte 4 butoaie de 19 litri într-o lună. Manțocăria asta ne costă 80 de lei lunar, dar eu le las 90 băieților care vin cu apa, că sunt drăguță. Și ei nu au rest. Mă rog.

Uite-așa am redus cantitatea de deșeuri din plastic la jumătate dintr-o singură mișcare. Super tare, nu? Am pus dozatorul în hol și Mișu îl adoră, că-ntr-însul șade aaaaaapiiiicaaaa.

Mișu loves apica.

E foarte mișto să ai dozator, da. Numai că la început am zis că renunț la abonament, că nu se poate așa ceva, că e bătaie de joc șamd. Faza e că dozatorul pe care-l închiriezi e folosit, e la a țîșpea mână, cum ar veni. Ei, și primul scotea o apă taaare împuțită, plasticoasă, de nu se putea bea. L-am curățat cu oțet și bicarbonat de sodiu, degeaba. Am chemat să-l înlocuiască. Al doilea a fost ok, dar s-a stricat. Al treilea dădea iar miros de plastic apei, dar de data asta a funcționat tratamentul cu oțet și bicarbonat de sodiu.

Acum totul e ok, apa e inodoră și fără gust, așa cum scrie la carte.

2. Mă îmbrac de la second hand

Industria textilă e pe locul 2 în topul marilor poluatori, după industria petrolieră. Așa că mă străduiesc să tratez conștient și responsabil capitolul vestimentație, să cumpăr doar strictul necesar și să evit produsele fast fashion.

Cumpăr haine second hand de mult timp. Pe vremuri (adică înainte de pandemie) mergeam la SH-urile din zona Piața Muncii și vânam rochii, cardigane sau geci ieftine. Țin minte că am dat 10 lei pe o rochie neagră din lână pe care am purtat-o obsesiv în ultimii 5 ani… și care arată fix la fel. Am purtat-o când aveam 58 de kile, am purtat-o când eram borțoasă și am purtat-o postpartum. Nu-i exclus să i-o las moștenire Evei.

Acum frec insistent două site-uri cu haine second-hand: rounic.ro și evernisaj.ro. Și de aici am făcut achiziții surprinzătoare – dacă n-aș ști că-s la mâna a doua, aș putea jura că unele sunt noi. Cei de la eVernisaj au fost chiar foarte drăguți când s-a nimerit să comand niște produse care nu mai erau pe stoc (aveau ei niște erori pe site) și mi-au trimis cadou, prima dată, o pereche de cercei simpatici și a doua oară o brățară.

Nu mai port de mult timp țesături sintetice (deși cred că am pe undeva un tricou pentru jogging, mea culpa) pentru că nu-mi place cum se simt pe piele și, odată aruncate, poate dura până la 200 de ani să se descompună. Țoalele care-mi rămân mici sau pe care le ignor de mai mulți ani ajung la țară la mine, la fetele vecinei. Tot înainte de pandemie mai duceam haine vechi la H&M, că au un program de colectare și reciclare.

3. Folosesc periuța de dinți din bambus

Ăștia zic că încă mai există pe pământ toate periuțele de dinți fabricate din 1930 încoace, pentru că nu-s reciclabile, iar mânerul ăla din plastic nu se descompune neam.

Așa că mi-am luat periuță de dinți cu mâner din bambus. Mânerul se descompune în 2 ani, dar perișorii din nylon… Mwell. Să zicem că am rezolvat parțial problema.

Altfel, e o senzație faină să țin în mână o periuță din bambus, parcă-mi spăl dinții mai cu râvnă. Mai nasol e că-s nițel mai scumpe periuțele astea, dar numai dacă le compar cu cele la 1 leu pe care mi le luam înainte.

4. Bebe poartă scutece lavabile. Ocazional

Visul meu era să-mi port puradelul în scutece lavabile, refolosibile, și în scutece biodegradabile noaptea și la plimbare. Am cumpărat câteva scutece refolosibile, niște linere, m-am documentat asiduu, am luat și scutece ecologice Naty, șervețele la fel, ce să mai. Eram chitită ca Eva mea să nu-și înceapă viața murdărind 7000 de scutece care se vor descompune în 500 de ani.

Dar a venit bebe și era miiiiiic, mic de tot,  scutecele alea refolosibile erau maaaari și trebuiau spălate, iar eu eram praf, cu dureri crâncene de spate de la diastaza abdominală și cu anxietatea până-n gât. Am folosit scutecele ecologice, dar nu am mai cumpărat altele, pentru că nu aveau indicator care-și schimbă culoarea când face bebe pipi. Și pentru că erau mai scumpe, iar indemnizația pentru creșterea copilului a venit abia după trei luni. Așa că am trecut pe scutece Lupilu, promițându-mi că o să folosesc lavabilele mai târziu, când o să stăpânesc mai bine situația.

Acum pun Dinozaurele în scutece lavabile sau în chiloți cu fâș la exterior (nu-ș cum se cheamă, dar fix așa arată) de 2 ori pe zi, 5-6 zile pe săptămână. Să zicem că reduc consumul de scutece de unică folosință cu un pachet pe lună.

E puțin, dar sper să recuperez mai încolo, când vreau să încerc EC (Elimination Communication) cu bebe, și să renunțăm de tot la scutece în timpul zilei.

În concluzie, scutecele refolosibile nu-s pentru oricine. Costă multicel să-ți faci un stoc de vreo 24 de scutece, sunt voluminoase și da, trebuie să le speli. Ceea ce duce, până la urmă, la un consum mai mare de apă și nu știu cât de ecologică e treaba asta. Părerea mea e că scutecele lavabile se justifică dacă ai în plan o familie mare, nu un singur țânc. Așa ai face chiar economii financiare considerabile, pe lângă aspectul eco-friendly.

5. Pun fructele și legumele în săculeți reutilizabili

De la Mega. Am și săculeți gen plasă, și din pânză. Îi spăl frumușel când se murdăresc și îi țin în geantă sau rucsac. Așa nici nu mai strâng punguțe prin casă. Prea multe.

Mai greu e, din nou, cu părinții. Pe ai mei să zicem că i-am convins să nu-mi mai aducă în pungi de plastic legume din piață sau orice alte chestii. Nu mai rămâne decât s-o conving pe mama soacră să nu mai pună cutia de bomboane separat într-o punguță de plastic și să-mi arunce ciocolata direct în gură.

O prind, pe cuvânt c-o prind!

6. Pun gunoiul menajer în saci biodegradabili

Am luat saci menajeri biodegradabili și compostabili de la Obio și sunt destul de happy cu ei, deși parcă sunt mai puțin rezistenți decât cei din plastic.

Ar trebui aruncați direct în compost sau în tomberonul pentru materie organică, doar că noi, la bloc, nu avem compost și nici tomberon pentru materie organică. Sper că se descompun, totuși, mai repede. Nu știu. O să mai studiez problema.

7. Spăl vase cu burete natural și perie ecologică

Dracii de bureți de vase, pe care-i schimbam la câteva zile, sunt din plastic. Mi-am dat și eu seama recent de trebușoara asta, așa că i-am înlocuit cu o perie din fibre de cocos și mâner din lemn și un burete din materiale vegetale, tot de la Obio. Buretele natural nu face la fel de multă spumă ca bureții din plastic, dar adună mai puține bacterii (so they say) și e complet biodegradabil, așa că e bine. Sunt mai scumpe, dar o să le folosesc mai mult timp -buretele are o durată de viață de până la 1 an.

O soluție ieftină și ecologică am găsit la Gabi Ralea – burețel tricotat sau croșetat din sfoară de iută. Am făcut și eu unul și în teorie ar fi foarte mișto ideea, doar că sfoara mea e din aia care pute a petrol. Presupun că a fost tratată cu ceva, foarte probabil raticid. Așa că n-o să mă apuc acum să-mi spăl vasele cu burețelul din sfoară tratată cu otravă de șobolani. Oi căuta sfoară netratată pe undeva, că în teorie chiar mi se pare sustenabilă varianta asta de burete de vase.

8. Am făcut abonament la jucării pentru bebe

Am mai vorbit despre abonamentul la Evertoys în articolul despre jucăriile lui bebe Dinozaure, așa că acum o să mă rezum la a spune că, practic, împrumut jucării, apoi le returnez, când se plictisește bebe de ele.

Mai eficient, mai ecologic, mai ieftin si mai distractiv, zic eu. Dacă ai puradel și te tentează sistemul ăsta, poți folosi codul de reducere Cristina-FIYL-EV3-3CT pentru un discount de 50% în primele 2 luni.

9. Citesc cărți în format electronic

Când ne-am mutat, mi-am vândut trei sferturi din bibliotecă. Rareori mai cumpăr cărți tipărite, iar reviste și ziare niciodată. Mă pun la curent cu bârfele mondene pe YouTube și nu mai cumpăr reviste glossy de ani de zile (coperta plastifiată nu se poate recicla).

Am abonament la Scribd și am primit cadou de la Mr. Huge un Kindle, așa că m-am scos.

Îmi place să citesc în format electronic, pentru că pot da pagina silențios cu o singură mână, cerință esențială pentru o cititoare care alăptează.

10. Am o Cutie cu Cadouri

Vine o vreme când apropiații nu mai știu ce cadouri să-ți facă și încep să-ți ofere chestii random, ca să fie. Sau numai mie mi se întâmplă asta? Orișicât, se întâmplă să primesc parfumuri, rame de tablou sau bijuterii care nu mă încântă în mod special.

Ei, în loc să le păstrez și să mă încurce prin casă, le pun în Cutia cu Cadouri. Când facem vreo vizită de curtoazie sau când ne prinde nepregătiți ziua vreunei cunoștințe, scotocim prin cutie și alegem un cadou. Trebuie doar să fiu atentă să nu ajungă la aceeași persoană de la care l-am primit.

Tot în Cutie pun și chestii comandate online care nu-s tocmai ce mă așteptam.

Păstrez toate pungile de cadouri primite și bucăți de hârtie de ambalat, așa că sunt pregătită oricând să te cadorisesc de nu te vezi!

În felul ăsta, lucrușoarele respective au o șansă în plus să ajungă la cineva care le apreciază, în loc să le arunc sau să-mi stea în cale și să mă umple de draci.

11. Trocuiesc diverse obiecte ce-mi prisosesc

Am intrat într-un grup de troc și deja am făcut un schimb, rapid și simplu. În principiu, omii de-acolo sunt ok; se trocuiesc obiecte, produse handmade, alimente sau servicii, dar se poate întâmpla să dai și peste neserioși, ca în orice comunitate.

Sistemul îmi place, are și componenta surpriză, pentru că mulți zic “vreau eu ce dai tu, zi-mi ce vrei de la mine”, tu te uiți la ce-ți oferă persoana și alegi. Pretty fun.

12. Colectez separat deșeuri

Asta e cea mai complicată și plictisitoare activitate din viața mea. Urăsc să sortez și să pregătesc deșeuri pentru reciclare, dar o fac, cu toate că reciclarea nu e o soluție eficientă pe termen lung. Se produce mai mult plastic decât se reciclează – 90% din tot plasticul produs la nivel global nu a fost niciodată reciclat!

Unde mai pui că e greu să colectezi corect deșeurile reciclabile. Trebuie să știi în ce pubelă arunci un ambalaj (aici mă ajută foarte mult contul de Instagram Cum aruncăm plastic), să ai inside info de genul “uleiul de gătit îl poți duce la benzinăriile Mol, iar ambalajele produselor de curățenie sau igienă la broscuțele din Kaufland”, să traduci codurile de reciclare (01 înseamnă PET, iar 07 înseamnă Alte tipuri de plastic și nu se reciclează nicăieri), să cureți recipientele, pana mea… E muncă! Și niciodată nu am garanția că ce colectez eu va fi reciclat. Oricând poate să vină un bizon de vecin și să arunce zoaie menajere în pubela pentru hârtie și să compromită toată încărcătura.

Colectarea selectivă e un efort mare pentru mine, poate uneori inutil. Dar e o muncă pe care mi-o asum în momentul în care cumpăr ceva. De aceea, de multe ori renunț la diverse produse – stupizeniile de pachete cu felii de brânză topită ambalate individual în plastic, de exemplu, sau diverse recipiente cu etichetă dublă (lipită pe ambalaj – trebuie îndepărtată înainte de colectare, altfel scade calitatea materialului reciclat).

E aiurea, pentru că nu era de ajuns să verific ingredientele/caloriile/dacă-s cruelty free, acum trebuie să verific și tipul ambalajului și să iau decizia de cumpărare în funcție de toți factorii. Asta implică mai mult stres pentru mine și nu neapărat o planetă mai curată, ceea ce mă umple de draci.

Astea-s cele 12 obiceiuri ecologice pe care le-am integrat, mai mult sau mai puțin, în viața mea. Oi mai face și alte lucruri pentru mediul înconjurător, dar nu le-am menționat aici pentru că probabil sunt chestii basic, gen stins lumina din camera în care nu stă nimeni sau mers pe jos, nu cu mașina, ori de câte ori e rezonabil să fac asta. Bine, mi-e ușor să renunț la mașină, pentru că n-am nici mașină, nici permis, dar tot se pune. În viitorul apropiat plănuiesc să-mi fac și-un al 13-lea obicei ecologic și să donez piese de mobilier, haine sau alte obiecte la Centrul Integrat de Economie Circulară de pe Calea Plevnei.

Dacă aveți și voi idei eco-friendly sau informații utile despre reciclarea deșeurilor, faceți un pustiu de bine și adăugați-le în comentarii, să vadă și ochiu’ meu, și-al altor cititori.

După aia să le punem naibii în practică, poate mai rezolvăm niște probleme.