Meniu Închide

Șocant! O ciufută a descoperit o oglindă fermecată într-o librărie!

În lumina ultimelor mele manifestări, am ajuns la concluzia că sunt o pisică neagră, ciufută și sătulă de toți umanii. Îi ignor cu determinare, iar dacă insistă cu pis-pis-ul la mine, îi stuchesc (imaginar, deocamdată) și mă întorc înjurând cu spatele. Din când în când mă prefac drăguță ca să primesc conservă. Pardon, brânză, vinete, roșii, cartofi și ce mai mănânc eu de obicei. Drăguță ca Sylvester:

Știi zilele alea în care parcă-ți pute totul și-ți vine să iei la bătaie pe toată lumea? În astfel de momente singura soluție este să merg prin librării și să-mi iau niște cărți, apoi să mă duc acasă, să-mi fac un fort dintr-un puf și o păturică și să citesc cu fața la perete până-mi trece.

Ei, așa am procedat și astăzi, pentru că pe la prânz deja mă apucase amocul rău de tot și voiam să fur hârtia igienică de la serviciu numai ca să fac rele. Așa că m-am dus la librăria aia mișto de la Universitate care are la subsol o oglindă fermecată (LibMag).

librăria perfectă și oglinda fermecatăPe bune! E vorba de o oglindă specială, care te arată mai înaltă și mai subțire (da, forma asta din imagine înseamnă pentru mine înaltă și subțire, fuck off, slăbăturilor), și pentru că ești înconjurată de cărți ți se face self-esteem-ul cât casa în doi timpi și trei mișcări. M-am învârtit vreo oră pe-acolo, frunzărind cărți, măsurându-mi disponibilitatea pentru SF-uri (nici acum n-am terminat „Exploratorii soarelui”, a lui David Brin) sau pentru Raymond Chandler (dau de el peste tot, chiar cred că ar fi cazul să facem cunoștință), și calculându-mi banii ca să văd dacă-mi ajung pentru o Elif Shafak și!! pentru „Scrierile esențiale” ale lui Marshall McLuhan.

Îmi place să-mi plimb privirea pe rafturi. Uneori, cărțile sunt repartizate foarte haios pe secțiuni. Azi, de exemplu, am văzut că au așezat cartea pe care o scria avangardistul Ilarie Voronca atunci când s-a sinucis, în 1946, „Mic manual de fericire perfectă”, pe raftul cu cărți de dezvoltare personală. După ce-am râs, m-am dus la subsol ca să-mi dau cu boost la self-esteem, apoi i-am ales pe Marshall McLuhan (la un preț obraznic de mic) și pe Lavinia Braniște (cu primul ei roman, „Interior zero”) să mă-nsoțească acasă, în fort. Mi-am luat niște lăptic pe drum și, ce să vezi, mi-a trecut ciufuțenia.

Bine, e posibil să reapară mâine, când va trebui să dau iar ochii cu umanii, dar până atunci… citesc. Și când citesc totul e bine.

Nu trebuie decât să am grijă să nu mă văd din greșeală în oglinda din dormitor care reflectă realitatea mea de dop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.