Meniu Închide

Știai că primul roman englezesc, scris în 1553, a fost unul cu pisici vorbitoare?

Înainte ca Daniel Defoe să dea lovitura în 1719 cu aventurile lui Robinson Crusoe, William Baldwin, asistent al tipografului Edward Whitchurch (cel care a publicat prima ediție completă a Bibliei în limba engleză, dacă vrei mai mult context) a scris (în 1553) primul text de ficțiune horror suficient de lung ca să poată fi considerat roman și să facă multe minți luminate să afirme că ăsta-i tatăl tuturor romanelor englezești.

Beware the cat coperta carte pisici care vorbescTextul cu pricina se numește Beware the Cat și m-am ciondănit o grămadă cu Mr. Huge din cauza traducerii, pentru că el zice că-nseamnă Ferește-te de pisică, iar eu zic că e Ferește-ți pisica, pentru că se mai întâmplă să o tragă unii de coadă sau să se bată cu alte pisici de pe alee. Mă rog, o avea Mr. Huge dreptate, dar eu tot protestez.

Baldwin n-a publicat cartea decât prin 1561, pentru că era oareșce iureș prin regat de când cu venirea pe tronul Angliei și Irlandei a Mariei I Tudor (Bloody Mary pentru neprieteni, adică protestanți), iar Beware the Cat reprezenta, de fapt, o puternică satiră la adresa catolicismului (vezi ce-a făcut Baldwin aici? cat-catholic, eeei… șmecher băiatu’) pe care aceasta l-a reinstaurat pentru scurt timp și un atac direcționat către ritualurile superstițioase catolice. Ediția originală s-a pierdut, dar în 1570 a fost republicată cu deliciosul titlu:

A maruelous hystory intitulede, beware the cat conteyning diuers wounderfull and incredible matters. Very pleasant and mery to read.

Hai să vedem acum care-i treaba cu pisicile. Textul poate fi citit -cu greu- aici, și din câte-am reușit să pricep -tot cu greu-, începe într-o noapte de decembrie, mai exact, în noaptea de 28 decembrie, când Maister Ferrers i-a invitat pe Maister Willot, pe Maister Streamer și pe încă un individ să împartă camera:

[…]it pleased Maister Ferrers to make me his bedfellowe […]

La un moment dat au început să se întrebe dacă păsările și animalele au rațiune, iar Maister Streamer, făcându-i pe ceilalți să promită că n-or să-l întrerupă, a început să le povestească niște lucruri ex-tra-or-di-na-re despre societatea secretă a pisicilor vorbitoare inițiate în astronomie care venerează două vrăjitoare numite Hagat și Heg. Cumva, adevărul despre pisici i s-a revelat după ce a băut o licoare ce îi permitea să-nțeleagă, de exemplu, ce-a spus mâța Mouse Slayer după ce-a făcut o reverență cu codița în fața lordului Cammoloch, motanul-prinț printre pisici.

Mousleyer, which is the Cat which as I tolde you stood before the great Cat the night before, continually mewig, who in her laguage after ye with her taile shée had made curtesie, shrunk in her neck and said. wheras by vertue of your comission from my Lord Cam­moloch (whose life Hagat and Heg de­fend) who by inheritance and our frée e­lection inioyeth the Empire of his trai­terously murthered mother, the Goddes Grimolochin, you his greffier and chéef counseller my Lord Grisard with Ise­grim and Poilnoer your as if ants, vpon a complaint put vp in your high dées […]

 

N-o să mint. E aproape imposibil de citit textul lui Baldwin, dar merită să-ți arunci puțin ochii asupra lui, măcar pentru adnotările care-l însoțesc. Sunt mici comentarii care uneori rezumă, alteori explică amănuntele obscure, dar care, de cele mai multe ori, se încadrează în categoria vorbe de văzduh:

It is as much pity to see a woman weep as to see a goos go bare-foot.

Din fericire, John Richard Stephens a repovestit Beware the Cat într-o manieră mult mai agreabilă, din care înțelegi, de exemplu, că aici apar (cel puțin) două versiuni ale legendei populare englezești King of Cats, legendă care seamănă întrucâtva cu cea a morții zeului Pan, relatată de Plutarh. În prima versiune a Regelui pisicilor, printr-o pădure merge un drumeț tropa-tropa, când, deodată, se aude strigat. De o pisică. Și pisica-i zice:

Commend mée vnto Titton Tat­ton, and to Pus thy Catton, and tel her that Grimmalkin is dead.

Omul se duce disperat acasă și-i povestește nevesti-sii, fără să bage de seamă că prin preajmă se-nvârte motănelul casei. Ăsta mic, când aude de Grimalkin, zice:

And is Grimmalkin dead then farewel Dame […]

Și pleacă.

În cea de-a doua versiune, Grimalkin (care e de fapt o vrăjitoare sub forma unei pisici) se-ntâlnește cu unii și le cere carne. Și după ce mănâncă o oaie și o vacă, este asasinat. Dar vine o hoardă de pisici care-l răzbună atacându-i și căsăpindu-i pe oameni. Unul dintre ei scapă, se duce acasă, la nevastă, și-i povestește, la care motănelul casei se supără foc când aude de asasinarea lui Grimalkin și-l gherăie pe bietul om de abia i se mai ținea carnea de oase.

Bad kitty!

Apropo, Grimalkin este și numele pisicii lui Nostradamus și al unui familiar din Macbeth.

Ei, și Maister Streamer ține vreo trei cuvântări în care relatează discuții serioase între pisici. Într-una dintre ele aflăm, de exemplu, cum o mâță i-a băgat stăpânei un șoricel sub rochie și cum, aceeași mâță, însărcinată fiind, avea pofte. Ce pofte? Păi, șoricei de biserică, bineînțeles.

Ți-am trezit interesul, dar nu prea ai chef să citești textul original care este, fără glumă, extrem de dificil de parcurs? Pare-se că există o versiune rescrisă în engleza modernă în cartea lui David Haden, Tales of Lovecraftian Cats, și încă una semnată John Richard Stevens, pe care o găsești într-o antologie numită Mysterious Cat Stories.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.