Motherhood

Trei luni de mămicie

Au trecut, carevasăzică, vreo trei luni de când l-am cunoscut pe bebe Dinozaure. Multe s-au schimbat de-atunci. Mi-au crescut și mie țâțele. Un pic, acolo, cât să mă deranjeze dacă alerg fără sutien. D-aia am și început să alerg dimineața până la Lidl și înapoi, ca să trăiesc și eu din plin senzația de țâțe. Mi-am luat chiar și pantaloni de trening și adidași. N-am mai avut pantaloni de trening și adidași din liceu, dar tare buni îs când ies cu Dinozaure la plimbare și împing căruciorul alergând, cum făcea în Workin’ Mums tipa aia cu gura ciudată.

Știu că alte mămici, când ies cu puradelul la plimbare, poartă tot felul de ținute fancy schmancy, preferabil asortate cu outfitul lu’ ăla mic, dar mnu. La mine, asta nu-i omenește posibil. Eu sunt mulțumită dacă apuc să mă uit în oglindă înainte să ies din casă. În ce privește puradelul, îi pun un fular pe cap în loc de fes, pentru că nu stă cu fes. Are treizeci de căciulițe, aproape toate primite cado’, și nu-ș dacă a purtat vreo cinci dintre ele. Mă simt aiurea când trec pe lângă alte mămici care plimbă, la peste 10 grade Celsius, niște bebei împachetați cu fes bine tras pe frunte și glugă pe deasupra, da-mi trece repede.

E nașpa când începi să te compari cu alte mămici. Mai ales cu astea de pe YouTube, care fac filmulețe de genul DITL of SAHM, adică Day In the Life of a Stay At Home Mum. Sunt toate realizate după același tipar, că s-au inspirat una de la alta și rezultatul e, de cele mai multe ori, un clip de 15 de minute despre ziua tipică a proaspetei mămici, dintre care 5 minute îți arată cum se machiază și cu ce se îmbracă, 5 minute îți prezintă o bavețică drăguță care se asortează de minune cu body-ul bebelușului și-n restul timpului spală niște vase, strâng doi ciorapi de pe podea și țin puradelul în brațe. Poate exagerez, dar puțin, puțin de tot.

Eu, recunosc, m-am uitat la aproape toate filmulețele astea, la început pentru că nu știam să fiu mami și voiam să văd cum joacă alte gagici rolul ăsta, iar acum mă uit pentru că – lăsând ciuda la o parte, deși mi-i ciudă că aproape toate-s slabe țâr și au podelele curate – aflu tot felul de chestii despre creșterea unui bebe. Că pot să-i dau, de exemplu, Vigantolul cu degetul, că există saci de dormit pentru bebei și că americanii sunt disperați să-i învețe să doarmă toată noaptea de la câteva luni, ca să aibă mami timp de niscai self care și eating dinner with hubby. Plm, io, în afară de faptul că mi-am luat cremă de față cu cannabis sativa (wink wink) și una iluminatoare (de cremă iluminatoare am eu nevoie, când nu mi-am pensat mustața de trei săptămâni) nu pot să zic că mi-a stat mintea la prea mult self care. Mănânc ciocolată, asta se pune ca self care? Se pune.

Așa. Ce am mai făcut eu de când cu micul Dinozaure? Păi, m-am uitat până la urmă la toate sezoanele The Last Kingdom când îl alăptam. Fain tare, am și plâns la un moment dat, iar băieții ăia, alde Uhtred, Sihtric și Finn erau destul de faini și plăcuți privirii. Dacă pare că mă uit mult la televizor, chiar așa și e. Dar mă uit doar ziua, când alăptez, și imediat ce se prinde Dinozaurele – că a descoperit televizorul și e fascinat – ori pun pauză și-i zic că nu mă uit la film, nu, imaginea aia e un tablou!, ori îl opresc și mă fac că nu știu nimic. Mucles!

Pe lângă uitatul la televizor mă mai distrez comandând chestii. Sunt tristă când nu vine niciun curier pe la mine, deși ăla de la Fan și-a luat-o în cap, nici nu mă mai sună înainte, că știe că-s sigur acasă, iar băiatul de la GLS e mic, negricios și nu mă place. Mi-am luat de la SH-ul meu preferat (RoUnic se cheamă, au o grămadă de chestii faine și foarte ieftine) două rochițe de vară, din bumbac, care-mi camuflează perfect șuncile, i-am luat lui bebe Dinozaure salopetă cu Star Wars și șosete cu Batman, de la băieți (pentru că hăinuțele pentru fetițe, pe lângă sărăcia cromatică – de undeee atîîtaaa roooz? se mai remarcă și printr-o plicticoșenie teribilă) și i-am făcut abonament la jucării (pentru că era ofertă, reducere de nu-ș cât la sută for life). Asta cu abonamentul la jucării e o chestie mișto, în teorie. E ca la bibliotecă, dar cu niște bani. Avantajul e că nu-ți umpli casa cu zeci de jucării, chestie foarte importantă pentru mine, că mai nou m-am descoperit și cu pretenții de minimalistă. Problema e că Dinozaure abia are trei luni și nu prea se joacă. Ignoră în ultimul hal mingea magică (din care o voce zglobie zice O lovesc și o rotesc fiindcă o iubesc) și e complet dezinteresat de povestea gărgăriței morocănoase (care voia să se bată cu toate animalele). Sau poate Dinozaurele meu înțelege mai mult decât cred și protestează, în felul lui, împotriva violenței.

Cu jucăriile chiar e mare tărășenie. Dinozaurele e mititel acum și nu vrea să se joace cu mine de-a v-ați ascunselea, dar am văzut pe la gagicile alea de pe YouTube că puradeilor mititei le plac cărticelele cu imagini cu contrast ridicat, așa că i-am luat și eu câteva. E mare fan Dinozaurele, le-a „citit” deja de câteva zeci de ori. Îi place și să cânte la pian, cu picioarele, hitul Mami, vino cu țâțele alea înapoi și celălalt hit, Mami, lasă prostiile și vino cu țâțele alea înapoi. Mai e fascinat de elefănțeii rotitori de la leagăn, dar încă nu interacționează cu ei intenționat. M-a pus, însă, dracu’ să iau o carte cu activități Montessori pentru bebei și zicea acolo că nu e ok să îi arăți elefănței care zboară pe deasupra capului, pentru că elefanții nu zboară în realitate. Trebuie să-i înlocuiesc elefănțeii cu albine sau vrăbiuțe, nu-ș. În carte zicea și să-i fac niște carusele Montessori sau să i le cumpăr, dar costă al dracului de mult, așa că am zis lasă că îi fac eu măcar unul, cu mânurile mele de aur.  Am ales caruselul Gobbi că mi s-a părut cel mai simplu.

carusel Gobbi Montessori

Niște bile în degrade, ce, nu pot eu să fac niște bile în degrade? Pot.

Și le-am făcut și au ieșit ca dracu’.

Surprinzător, nu i-au plăcut lu’ bebe. Am agățat bilele de elefănței și să zicem că am mai salvat situația, chiar dacă nu în spiritul Montessori.

În rest, ce să mai zic. Țin cu dinții de surplusul de zece kile puse în timpul borțoșeniei și le înjur pe slăbănoagele alea de proaspete mămici-vloggerițe care își vântură viețile și corpurile perfecte pe YouTube (fuck you, creaturi ale iadului) și care nu abuzează de ciocolată. Mă rog, eu deocamdată așa rămân, că altfel nu fac față lungilor ore de alăptare la care mă provoacă Dinozaurele. Dă-i dreacu de blugi, că nu mor dacă nu intru-n ei nici vara asta. Șalvarii ce-au?

Aia e. Trei luni au trecut, dar a rămas o viață de pancăreală cu Dinozaure. Bring it on!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.