Meniu Închide

Câte ceva despre „Uciderea Comandorului”, de Haruki Murakami

uciderea comandorului MurakamiMi-am făcut o cafea, am pus într-un castronel niște smochine și acum stau pe canapea, cu laptopul în brațe, ascultând Love Train (Hall and Oates), nu pentru că mi-ar plăcea mai mult decât metalele grele și foarte grele, ci pentru că este una dintre piesele alese de Haruki Murakami în cadrul emisiunii Murakami Radio, difuzată pe la începutul lunii ăsteia în Japonia.

Încerc să îl înțeleg mai bine.

Cu Murakami nu poți avea o relație superficială, un wham bam thank you mister writer, un flirt căruia îi pui punct când închizi cartea.

Nu, bibicule, pe Murakami ori îl ții la distanță pentru că e prea comercial și tu preferi scriitorii slavi, poate puțin obscuri, care simt profund durerea și trezesc în tine ceva musai visceral, ori accepți cu seninătate faptul că ești dependent de imaginarul harukist, citești tot ce a scris vreodată japonezul ăsta misterios, cauți poze cu el și hiperventilezi când îi vezi numele în news feed.

Am vrut să-ți spun câteva cuvinte despre „Uciderea Comandorului”, cea mai recentă carte semnată Haruki Murakami apărută la noi, dar s-a dovedit a fi mai greu decât anticipam, pentru că am dat-o în altele.

Mai întâi, am scotocit internetul ca să aflu ce zice lumea despre cartea asta. Se pare că autoritățile din Hong Kong au fost ațâțate de poveste atât de mult, încât au declarat-o indecentă și au interzis vânzarea acesteia la un târg de carte. E drept că Murakami ne informează de câteva ori că nu-ș care tipă are sânii „nici mari, nici mici”, că alta „a avut orgasm de patru ori” sau că i-a luat protagonistului membrul întărit în gură, dându-i acestuia prilejul să afle că are limba caldă, dar nu mi se pare că o face într-o manieră indecentă. Pe bune. Ce-i indecent, de exemplu, în fraza următoare?

A avut orgasm de nenumărate ori în brațele mele și am ejaculat și eu în ea de nenumărate ori.

E o constatare. O dare de seamă cât se poate de decentă. Probabil altceva i-a scandalizat pe cenzorii din Hong Kong. Eu pariez pe discuția despre sâni cu o puștoaică de treisprezece ani, dar mai știi?!

Apoi am mai aflat că „Uciderea Comandorului” este un omagiu adus „Marelui Gatsby”, așa că am mai petrecut câteva ore ca să recitesc „Marele Gatsby” după aproape două decenii. Din păcate, nu mă număr printre fanii marelui roman american, așa că am rămas la fel de neimpresionată ca și prima dată. Dar a fost interesant să văd cum a reinterpretat Murakami ideea vecinului misterios și putred de bogat.

Chip Kidd, graphic designerul edițiilor cartonate ale cărților lui Murakami publicate în S.U.A., a creat supracoperta Comandorului inspirându-se din cromatica copertei ediției originale a romanului lui F. Scott Fitzgerald,  „The Great Gatsby”. Și interesant este că, pentru prima dată în colaborarea lui de douăzeci și cinci de ani cu Haruki, a fost nevoit să refacă designul original (realizat înainte de a putea citi cartea) la rugămintea scriitorului. De asta rămân cu gura căscată în fața edițiilor străine ale unor cărți, pentru că hăinuțele lor sunt create având în minte povestea pe care o îmbracă, nu alese pur și simplu din arhivele online de imagini.

uciderea comandorului

„Uciderea Comandorului” are femei cu sâni de diferite mărimi, o casă în munți, o călătorie, un vecin enigmatic, niște ceai, multă singurătate, un tablou bizar, o groapă, un clopoțel și o idee de șaizeci de centimetri înălțime. Nu mai are paste cu sos și nici pisici mai mult sau mai puțin extraordinare. Volumul publicat recent la Polirom este doar prima parte a cărții, intitulată „O idee își face apariția”, așa că dacă ți se pare că nu prea înțelegi multe lucruri, chill. Pariez că o să te încurce și mai tare cea de-a doua parte, al cărei titlu în engleză este „The Shifting Metaphor”.

Tocmai din acest motiv n-o să îmi fac o părere despre carte acum. Aștept volumul doi ca să văd dacă îi mai cresc sânii lui Marie, dacă protagonistul își regăsește inspirația și dacă îi reușeșește șemecheria lui Menshiki, ca să aflu de ce i se adresează Comandorul cu „voi” în loc de „tu” sau „dumneata”, și, în principal, ca să îi ofer o șansă binemeritată de a mă satisface așa cum numai o carte născută din Murakami mă poate satisface.

Dacă ești străin de lumea poveștilor scriitorului nipon, nu-ți recomand să deschizi „Uciderea Comandorului” decât după ce îți însușești metoda de citit cărțile lui Haruki Murakami și te familiarizezi cu câteva proze scurte și cu romanul „În căutarea oii fantastice”. Dacă ești deja fermecat de stranietatea universului său literar, atunci te așteaptă o lectură satisfăcătoare, chiar dacă nu tocmai mind-blowing.

Poți cumpăra „Uciderea Comandorului. O idee își face apariția” de aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.